Premierul Ciucă a anunțat un prim pas concret pentru o investiţie comună cu Azerbaidjanul într-o facilitate de gaz natural lichefiat la Marea Neagră. Practic, am putea avea primul nostru terminal LNG. La ce ne trebuie și când va fi gata?

În primul rând, trebuie precizat că nu este primul proiect de acest gen – doar că, până acum, pare cel mai fezabil. Partenerul azer, SOCAR, este companie de energie deținută integral de guvernul de la Baku. A fost în centrul a numeroase controverse din cauza modului de extrem de puțin transparent în care operează, apărând inclusiv în dosarul asasinării jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia. Pe de altă parte, un astfel de model de business ar putea fi pe placul actualei coaliții guvernamentale.

De la Qatar la Azaerbaidjan

Încă din 2006 se vorbește despre construcția unui terminal LNG la Marea Neagră. Inițial, partenerul era Qatarul, dar apoi s-a ajuns la azeri. Proiectul AGRI (Interconectorul Azerbaidjan-Georgia-România) părea a intra în linie dreaptă acum mai bine de un deceniu. Era considerat de autorităţile române cel mai ieftin pentru transportul gazelor naturale din Marea Caspică şi Asia Centrală către Europa, pe ruta Baku-Kulevi-Constanţa. Mai precis, gazele din Azerbaidjan urmau să fie lichefiate în portul georgian Kulevi şi apoi transportate prin Marea Neagră până la Constanţa, unde să fie regazificate prin terminalul LNG.

Citește și: Profiturile ”nebunești” obținute din criza gazelor. Câți bani câștigă companiile din energie

Planul era ca prin AGRI să fie livrate, într-o primă fază, 3-8 miliarde de metri cubi de gaze, iar în a doua fază, chiar și 20 de miliarde de metri cubi de gaze, mult peste necesarul României. Însă nu s-a mișcat efectiv nimic, iar temenul de finalizare a tot fost mutat.

”Construcţia terminalului din Georgia, apoi a celui din România necesită investiţii uriaşe”, spune atunci unul dintre șefii SOCAR. Așa încât compania azeră a preferat să se concentreze pe gazoductele TAP și TANAP. Proiectul nu a murit – dar nici viu nu a fost. În 2018 se discuta despre varianta mai ieftină a unui terminal plutitor de regazificare, iar în 2021 se discuta despre ”înghețarea” AGRI.

O țară mai puțin liberă și decât Rusia

Însă creșterea prețului gazelor și nevoia de a găsi alternative la importurile din Rusia au dinamizat brusc acest proiect. Azerbaidjanul a devenit un partener foarte important pentru statele europene, care au închis ochii la agresiunile asupra Armeniei și la caracterul autoritarist și corupt al regimului Aliev – în clasamentul Freedom House al libertății pe glob, țara are un scor de 9 din 100 de puncte (România are 83 de puncte, chiar și Rusia are 19 puncte).

Pe de altă parte, chiar și în prima fază, la un volum de peste 3 miliarde de metri cubi pe an, gazul azer ar putea înlocui importurile noastre din Rusia, scăpându-ne definitiv de dependența de Gazprom. La un volum peste 20 de miliarde, cum se preconiza în trecut, ar putea acoperi fără probleme și necesarul Ungariei. Iar în momentul de față, gazul azer este singura noastră alternativă de import - fie sub forma LNG, fie prin interconectorul Grecia-Bulgaria.

De ce nu aducem totuși LNG din alte țări, mai puțin problematice – de pildă, din Statele Unite? Din cauza Turciei, care nu permite tranzitul navelor cu gaz natural lichefiat prin Bosfor, invocând motive de siguranță.

Când ar putea fi gata și cât ar putea costa terminalul de LNG al României

Terminalul ar urma să fie la Constanța, cel mai probabil în zona terminalului petrolier ”Oil Terminal”, unde statul român este principalul acționar. Costurile erau estimate, pe vremea proiectului AGRI, la 2,2 miliarde de euro pentru o capacitate de 3 miliarde metri cubi de gaze. Pentru o capacitate de 8 miliarde, s-ar putea ajunge chiar și la 4,5 miliarde euro. De asemenea, trebuie construit

Din planul de dezvoltare al Transgaz aflăm că este nevoia și de construirea unei conducte de transport de 25 Km, de la țărmul Mării Negre până la conductele T1 și T2 din sistemul național de transport al gazelor.

Și tot în acest plan găsim și un termen final al proiectului: 2028 (este termenul pentru conductă, dar implicit este și pentru terminal).

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri