Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a afirmat că povestea realizării autostrăzii Ploieşti-Braşov începe să devină film horror, conform Agerpres.

"Din păcate, lucrurile se mişcă foarte încet, nu ştiu ce se întâmplă, fie nu colaborează ministerul, fie firmele care au fost selectate nu realizează documentaţiile în ritmul prevăzut în grafic, dar lucrurile se mişcă mult mai încet. (...) Vă daţi seama, eu, ca braşovean, sufăr profund. O să fie gata întâi aeroportul făcut de Consiliul Judeţean Braşov înainte de autostradă. Povestea autostrăzii Ploieşti-Braşov e o poveste care deja începe să devină un film horror", a declarat fostul premier.

În context, el a spus că va face o interpelare pentru a aflat de ce s-au "împotmolit" lucrurile în acest caz.

"Cât am fost ministrul Transporturilor, în 2007, practic s-au adoptat indicatorii tehnico-economici, s-a demarat licitaţia, eu am lăsat licitaţia cu preselecţia făcută, cu patru consorţii care trebuiau să fie selectate în faza finală. S-a selectat un consorţiu care, după ce a fost selectat, la jumate de an a spus că nu are finanţare. De fapt, problema nu a fost că nu avea finanţare, ci problema a fost că cei care trebuiau să asigure condiţiile necesare pentru obţinerea finanţării nu au vrut să sprijine consorţiul care a câştigat licitaţia şi practic s-a făcut licitaţie degeaba. Culmea este că şi Ponta a selectat acelaşi consorţiu, tot într-o licitaţie de tip parteneriat public-privat (...) şi până la urmă nu s-a mai semnat contractul pentru că nu au vrut să îi mai asigure finanţare. La ora actuală, este finanţabil pe fonduri europene, trebuie terminat de urgenţă să se realizeze studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic şi făcută licitaţia pentru execuţie. E un tronson vital. Practic, DN 1 este cea mai importantă rută a României. E fundamental să ai autostradă pentru că pe DN 1 ai cel mai mare trafic, cel mai mare număr de maşini care parcurg această rută, dar era în mod obligatoriu ca tronsonul ăsta să fie finalizat demult", a mai spus Ludovic Orban.

Fostul premier a făcut o vizită în Prahova pe şantierul autostrăzii A7.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri