Bugetul de stat pe anul 2022 se diminuează la venituri cu suma de 1,941 miliarde lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 18,433 miliarde lei credite de angajament şi se majorează cu suma de 1,916 milioane lei credite bugetare, deficitul crescând cu aproape 3,857 miliarde lei, conform proiectului pentru a doua rectificare bugetară din acest an.

În ceea ce priveşte bugetul general consolidat, veniturile se majorează, pe sold, cu suma de 521,1 milioane lei, cheltuielile se majorează, pe sold, cu suma de 522,1 milioane lei, iar deficitul bugetului general consolidat în termeni cash se menţine la 80,154 miliarde lei, diminuându-se ca procent în PIB, de la 5,84% din PIB la 5,74% din PIB, conform Agerpres.ro.

Conform Notei de fundamentare a proiectului, veniturile bugetului de stat pe anul 2022 se diminuează pe sold cu suma de 1,941 miliarde lei, iar influenţele se reflectă, în principal, pe următoarele categorii de venituri: impozit pe profit: plus 1,617 miliarde lei, majorare datorată avansului încasărilor din impozitul pe profit comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane juridice, respectiv plus 199,5 milioane lei, pe seama evoluţiei încasărilor impozitului pe veniturile microîntreprinderilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021; alte impozite pe profit, venit şi câştiguri din capital de la persoane fizice - minus 101,2 milioane lei; taxa pe valoarea adăugată - minus 1,566 miliarde lei, pe seama evoluţiei încasărilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021; accize minus 670,6 milioane lei, pe seama evoluţiei încasărilor comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021; alte impozite şi taxe generale pe bunuri şi servicii: minus 40,2 milioane lei, ca urmare a noilor modificări legislative privind impozitul aplicat asupra venitului suplimentar realizat de producătorii de energie electrică în conformitate cu Legea nr. 259/2021 (OUG nr. 119/2022); taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi minus 1,303 miliarde, scădere influenţată de aprobarea HG nr. 1139/2022 prin care se prevede încasarea în anul 2022 a 1,1 miliarde lei venituri aferente valorificării frecvenţelor radio în noile benzi de frecvenţe armonizate la nivel european pentru sisteme de comunicaţii mobile terestre de bandă largă 5G, faţă de estimarea iniţială de 2,5 miliarde lei (scăderea este uşor diminuată de influenţa pozitivă a taxelor pe jocuri de noroc de plus 96,6 milioane lei).

De asemenea, la alte impozite şi taxe fiscale este un plus de 38,8 milioane lei, la venituri nefiscale de aproape 3,697 miliarde (majorare care se datorează, în principal, evoluţiei încasărilor din redevenţe petroliere, dividende aferente exerciţiului financiar 2021, venituri din dobânzi şi vărsăminte din veniturile nete ale BNR).

La capitolul sume primite de la UE/alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări aferente cadrului financiar 2014-2020 veniturile se majorează cu 1,296 miliarde lei, iar la alte sume primite de la UE pentru programe operaţionale finanţate în cadrul obiectivului convergenţă cu 702,6 milioane lei. Sumele aferente asistenţei financiare nerambursabile alocate pentru PNRR - au un plus de 5,8 miliarde lei.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului de stat anul 2022 se majorează, pe sold, cu suma de 1,916 miliarde lei, cheltuielile de personal crescând, per sold, cu 221,6 milioane lei, iar cele cu bunuri şi servicii fiind în scădere cu 759,4 milioane lei. Cheltuielile cu dobânzile cresc cu aproape trei miliarde lei, cheltuielile cu subvenţiile se diminuează cu 23,1 milioane lei, transferurile între unităţi ale administraţiei publice se majorează cu 597,5 milioane lei, alte transferuri se majorează cu aproape 1,628 miliarde lei, cheltuielile cu asistenţa socială cresc cu 1,161 miliarde lei, proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 se majorează cu 1,474 miliarde lei, iar alte cheltuieli cresc cu 872,6 milioane lei.

De asemenea, proiectele cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR se diminuează cu 7,049 miliarde lei, proiectele cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR se diminuează cu 177,1 milioane lei, fondurile de rezervă se majorează cu un miliard de lei, cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă se diminuează cu 51,1 milioane lei, cheltuielile de capital se majorează cu 72,8 milioane lei, împrumuturile acordate se diminuează cu 31 milioane lei iar rambursări de credite externe şi interne se diminuează cu 16,8 milioane lei.

Proiectul mai prevede că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se diminuează per sold cu suma de 435,3 milioane lei după cum urmează: Se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor cu suma de 130,5 milioane lei; se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi municipiului Bucureşti cu suma de 327,7 milioane lei; se diminuează per sold sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale cu suma de 927,8 milioane lei, rămasă nerepartizată din sumele alocate potrivit prevederilor art. 29 alin.(5) lit. a) şi c) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2022 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2022; se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea învăţământului particular şi a celui confesional, acreditate, cu suma de 34,3 milioane lei şi se reglementează posibilitatea ca sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată aprobate potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr.19/2022, în cuantum de 472,3 milioane lei, rămase nerepartizate, să poată fi utilizate pentru finanţarea în continuare a gratuităţii acordată în anul 2022 elevilor din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat pentru transportul local rutier şi naval.

Bugetul instituţiilor/activităţilor finanţate integral şi/sau parţial din venituri proprii se majorează la venituri cu suma de 2,743 miliarde lei, se diminuează la cheltuieli cu suma de 542 milioane lei, iar excedentul se majorează cu 3,285 miliarde lei.

Bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se suplimentează atât la venituri, cât şi la cheltuieli cu suma de 243,2 milioane lei, cheltuielile fiind suplimentate pentru decontarea serviciilor medicale.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri