Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au amendat cu 50.000 de lei un restaurant şi o pizzerie din Capitală şi au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate.

" Două restaurante bucureştene au fost controlate pentru a se verifica modul în care îşi desfăşoară activitatea comercială, în raport cu exigenţele privind drepturile consumatorilor, impuse de lege. În urma controlului realizat la Pizza Bonita (SC Matteo Grup SRL), din cadrul mall-ului Park Lake din Bucureşti, şi la restaurantul AZR Lebanese (S.C. Sefrina SRL), din sectorul 2 al Capitalei, echipa de comisari a aplicat, pentru neregulile constatate, următoarele sancţiuni contravenţionale: amenzi în valoare de 50.000 lei şi oprirea temporară a prestării serviciilor, pentru ambele unităţi, până la remedierea deficienţelor", se menţionează într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Printre abaterile constatate se află: schimbarea stării termice a produselor alimentare (produse alimentare refrigerate regăsite în congelator), comercializarea unor produse alimentare fără elemente de identificare, a unor produse alimentare cu modificări organoleptice (zone cu mucegai, miros înţepător nespecific) precum şi a unor alimente aflate în afara datei limită de consum.

De asemenea, comisarii ANPC au mai depistat prezenţa insectelor moarte (gândaci) în interiorul frigiderului vertical, utilizarea unor tocătoare cu grad avansat de uzură, existenţa unor echipamente depreciate fizic în zona de desfăşurare a procesului tehnologic, existenţa pavimentului murdar cu strat grosier de impurităţi, rastele şi rafturi de depozitare murdare.

Nu în ultimul rând, cele două unităţi au fost depistate că foloseau anumite ingrediente şi preparate culinare fără elemente de identificare şi caracterizare, iar în meniul de prezentare a produselor s-a constatat lipsa menţionării produselor cu provenienţa din produse congelate, precum şi prezenţa alergenilor.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri