Rata anuală a inflaţiei în zona euro a înregistrat o scădere peste aşteptări în luna noiembrie, aceasta fiind şi prima scădere a inflaţiei înregistrată de zona euro după luna iunie 2021, dar cu toate acestea a continuat să rămână în zona de două cifre, transmite AFP, citează Agerpres.

Potrivit unei estimări preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 10% în luna noiembrie 2022, de la un nivel record de 10,6% înregistrat în luna octombrie. Cifra anunţată de Eurostat este mai bună decât estimările analiştilor, care mizau pe o creştere a preţurilor de 10,4%.

Scăderea inflaţiei în zona euro se explică mai ales prin faptul că preţurile la energie au înregistrat un avans de 34,9% în luna octombrie, semnificativ mai mic decât avansul de 41,5% înregistrat în luna octombrie. În schimb, inflaţia preţurilor la alimente au continuat să accelereze, de la 13,1% în octombrie, până la 13,6% în noiembrie.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a continuat să crească până la 6,6%, la 6,4% în octombrie. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În rândul ţărilor din zona euro, cea mai ridicată inflaţie se înregistrează în ţările baltice, toate cu o creştere a preţurilor de peste 20%, în frunte fiind Letonia (21,7%), urmată de Estonia şi Lituania (ambele cu o inflaţie de 21,4%). La polul opus, cea mai mică creştere a preţurilor se înregistrează în Spania (6,6%) şi Franţa (7,3%).

Faptul că inflaţia a scăzut în luna noiembrie ar trebui să reducă presiunile la adresa Băncii Centrale Europene, care în acest an a fost nevoită să demareze cea mai rapidă majorare a dobânzilor de referinţă din istoria sa pentru a ţine sub control o inflaţie care este de cinci ori peste ţinta sa de 2%.

Cu toate acestea, preşedintele BCE, Christine Lagarde, a spus luni că ar fi "surprinsă" dacă vârful de inflaţie a fost atins în octombrie, sugerând că există riscul ca inflaţia să continue să crească în lunile următoare astfel că înăsprirea politicii monetare va continua. "Mi-ar plăcea să văd că inflaţia a culminat în octombrie dar cred că este mult prea multă incertitudine pentru a spune că aşa s-a întâmplat", a declarat preşedintele BCE cu ocazia unei audieri în Parlamentul European.

Citeste si:
BCE prevede o „creștere solidă” a salariilor din zona euro în...
BCE prevede o „creștere...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri