Economia României a urcat, în primele nouă luni ale anului în curs, cu 5% pe seria brută şi cu 4,3% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2021, în timp ce în trimestrul III Produsul Intern Brut şi-a menţinut creşterea în termeni reali cu 1,3% raportat la trimestrul precedent, potrivit datelor provizorii prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Comparativ cu trimestrul III din 2021, PIB a urcat în trimestrul III din 2022 cu 4,0% pe seria brută şi cu 4,7% pe seria ajustată sezonier.

"În perioada 1.I - 30.IX 2022, Produsul Intern Brut a crescut, comparativ cu perioada 1.I - 30.IX 2021, cu 5,0% pe seria brută şi cu 4,3% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut Trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul III 2022, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în comunicatul de presă nr. 288 din 15 noiembrie 2022", precizează INS.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul III 2022 a fost de 357,183 miliarde lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 1,3% faţă de trimestrul II 2022 şi cu 4,7% faţă de trimestrul III 2021.

Produsul Intern Brut estimat pentru primele nouă luni din 2022 a fost de 1.056,34 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 4,3% faţă de perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2021.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul III 2022 a fost de 390,134 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 4% faţă de trimestrul III 2021.

PIB estimat pentru perioada 1 ianuarie - 30 noiembrie 2022 a fost de 999,994 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 5% faţă de perioada similară din 2021.

Sursa: INS

Ce sectoare au tras economia României în sus

La creşterea PIB în primele trei trimestre, contribuţii pozitive mai importante au avut următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,4%), cu o pondere de +18,7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat la +7,6%; informaţii şi comunicaţii (+1,5%), cu o pondere de +6,9% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu o creştere semnificativă de +22,5%; tranzacţiile imobiliare (+0,7%), cu o pondere la formarea PIB de +6,9%, care au înregistrat o creştere a volumului de activitate de +8,7%; activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+0,9%), cu o pondere la formarea PIB de +7,1%, înregistrând o creştere a volumului de activitate de +14,4%.

Citeste si:
Rata șomajului a crescut în decembrie 2022 și a ajuns la 5,6%
Rata șomajului a crescut în...

"O contribuţie pozitivă au avut-o impozitele nete pe produs (+0,7%), acestea înregistrând o creştere a volumului lor cu +6,4%", precizează INS.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal: cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu +5,8% contribuind cu +3,7% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu +7,3% contribuind cu +1,8% la creşterea PIB; cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice a crescut în volum la +9,9% şi a contribuit cu +0,7% la creşterea PIB.

Un impact negativ l-a avut exportul net (-0,8%), consecinţă a creşterii volumului exporturilor de bunuri şi servicii cu +11%, corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+11,2%).

Citeste si:
INS: Produsul Intern Brut al României a crescut cu 5,6% în...
INS: Produsul Intern Brut al...

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri