Prima zi din 2023 ar putea veni și cu o creștere a prețului motorinei și benzinei. Cât de mare va fi însă aceasta?

Compensarea cu 50 de bani pe litru a prețului carburanților, din care jumătate este acoperită de la buget, iar jumătate, de benzinării, nu va fi prelungită după 1 ianuarie 2023, au afirmat surse politice pentru wall-street.ro. Decizia ar urma să fie luată în ședința de Guvern de miercuri, 28 decembrie.

Mecanismul de compensare ar fi trebuit să expire încă de la sfârșitul lunii septembrie, dar guvernul l-a prelungit atunci până la finalul anului. Însă surse de la Palatul Victoria spun că nu va mai continua și în 2023, mai ales că benzina și motorina nu s-au scumpit după intrarea în vigoare a embargoului și plafonului de preț aplicat petrolului rusesc la începutul lunii decembrie - ba chiar s-au ieftinit.

În plus, luna aceasta accizele la carburanți au fost reduse de la 1 ianuarie 2023, printr-o modificare la Codul Fiscal. Astfel, acciza la benzină va fi de 1.656 de lei pentru 1.000 de litri, iar cea la motorină, de 1.518 de lei pentru mia de litri - față de 1.893 de lei și, respectiv, 1.735 de lei, cât sunt acum.

Ca urmare, eliminarea compensării de 50 de bani pe litru ar putea duce, de fapt, la scumpirea carburanților cu doar 20-30 de bani pe litru. La ora actuală, litrul de benzină standard costă în jur de 6,5 lei în Capitală, iar cel de motorină, 7,7 lei, potrivit Monitorului Prețurilor.

Nu e clar ce se va întâmpla însă în viitor, dat fiind că, de la 1 februarie, Vladimir Putin a decis că nu va mai vinde petrol țărilor care au plafonat prețul țițeiului rusesc, printre care și România. or, în condiții normale, în jur de 20% din necesarul de petrol al României și 25% din cel de produse petroliere era asigurat de importurile din Rusia

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri