Într-o conjunctură extrem de sensibilă pe piața energiei, unde nu e clar cât de oportune sunt politicile guvernamentale, 2023 se anunță extrem de complex. Am întrebat-o pe Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), care sunt marile provocări ale anului care vine.

”Cea mai mare provocare pentru 2023 este identificarea soluțiilor potrivite care să aducă prețurile energiei electrice și gazelor naturale, pe care furnizorii le achiziționează din piață pentru consumatori, cât mai aproape de prețul de producție”, afirmă Daniela Dărăban, Director Executiv Federația ACUE.

”România se numără printre țările europene care beneficiază de un mix echilibrat de resurse și de o producție de energie electrică ce acoperă cea mai mare parte din necesarul de consum. În 2021, am produs 56 TWh și am consumat 58 TWh (2 TWh am importat). Consumul a scăzut cu 6% în primele zece luni din 2022, a scăzut și producția internă și am continuat să importăm cantități mari de energie electrică. Cu toate acestea, am avut prețuri și de 3.000-3.500 de lei/MWh în vara anului 2022.

2023 vine cu prețuri administrative pentru energia electrică, dar avem nevoie de o piață angro lichidă astfel încât să avem din nou semnal de preț și să nu repetăm situația din ultima parte a anului când, ca urmare a prevederilor din OUG 119, pe piață nu s-a mai tranzacționat energie. Cantitățile ce vor fi alocate prin mecanismul de achizitor unic la preț de 450 de lei/MWh nu sunt suficiente, deci furnizorii vor fi nevoiți să cumpere în continuare energie din piața angro. Rămâne de văzut care este cantitatea disponibilă prin acest mecanism și, implicit evoluția prețurilor pe piața angro.

Și piața de gaze naturale trebuie să câștige mult în lichiditate, să avem surse de aprovizionare diversificate și importuri care să ne ajute să traversăm perioadele de iarnă, să reușim să valorificăm inteligent ca țară resursele generoase de care dispunem în Marea Neagră. România produce aproximativ 80% din necesar. Și totuși 2022 a venit cu prețuri record pe piețele angro de gaze naturale. Consumul național este între 11-12 miliarde mc, în funcție de cât de scăzute sunt temperaturile iarna, iar necesarul de import fluctuează între 1-2 miliarde mc.

2023 se anunță un an extrem de complicat pentru piața noastră de energie, dar și pentru cea europeană în contextul războiului din Ucraina. Pe plan național, soluția pe termen lung pentru prețuri sustenabile este să avem mai multă producție de energie curată. Avem nevoie de un proiect, de o viziune de dezvoltare a sistemului nostru energetic, iar aici, o altă provocare majoră este ca autoritățile să asculte cu adevărat industria, experții și să avem un dialog real”, conchide Daniela Dărăban.

Federaţia Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie a fost constituită în scopul reprezentării, susţinerii şi apărării interesele membrilor săi în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice. ACUE are 22 de membri, printre care se numără grupuri importante din domeniul energiei electrice și gazelor naturale: CEZ România, E.ON România, Societatea Energetică Electrica SA, ENEL România, ENGIE România, GAZ EST, cu o cifră totală de afaceri ce depășește 5,5 miliarde de euro pe an.

Sursa foto: wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri