Apărarea coastelor noastre va deveni mult mai eficientă în următorii ani, după ce Guvernul a semnat efectiv contractul pentru livrarea de sisteme de rachete NSM, folosite deja la ora actuală de Statele Unite, Norvegia și Polonia.

Compania americană Raytheon a semnat un contract de 208 milioane de dolari pentru a livra României sisteme de rachete ”Naval Strike Missile Coastal Defense System”, anunță ministerul Apărării din SUA. Acestea vor fi produse în Norvegia și Statele Unite, fiind vorba de un sistem militar creat de compania norvegiană Kongsberg și dezvoltat împreună cu Raytheon.

Rachetele ar trebui să fie gata în 2028, conform contractului.

Potrivit informațiilor prezentate de presa norvegiană în 2021, atunci când se semnase un acord de principiu între Guvernul României și Raytheon, ar fi vorba despre două sisteme de apărare de coastă, care, pe lângă rachetele propriu-zise mai includ și 4 rampe de lansare mobile și 2 centre de comandă.

Sistemele NSM sunt printre cele mai avansate din lume și au intrat inclusiv în dotarea forțelor armate americane, dar și a celor norvegiene și poloneze. Ele permit lovirea de ținte atât maritime, cât și terestre, și au o rază de acțiune de peste 185 de kilometri

Sursa foto: DVIDS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri