Directorul general al Companiei Romarm, Gabriel Ţuţu, a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA, după expirarea ordonanţei de reţinere de 24 de ore, au declarat surse judiciare pentru Agerpres, în vreme ce surse Digi24 vorbesc chiar despre o eventuală măsură de arestare preventivă a acestuia.

În acest moment, procurorii îi audiază pe fostul selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, cercetat, de asemenea, sub control judiciar, şi pe fiul acestuia, Alexandru Piţurcă.

Victor Piţurcă şi Gabriel Ţuţu sunt acuzaţi de DNA de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, respectiv abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un dosar legat de achiziţii în timpul pandemiei de COVID-19.

Potrivit DNA, pe fondul pandemiei generate de virusul COVID-19, în perioada 19 martie 2020 - 16 septembrie 2021, Gabriel Ţuţu, în calitate de director general al Romarm, cu încălcarea dispoziţiilor legale, ar fi încheiat cu o asociere de firme din care făcea parte şi o societate controlată de Piţurcă, în condiţii dezavantajoase pentru compania pe care o conducea, două contracte de achiziţie publică ce vizau cumpărarea a şapte utilaje neconforme de producere a măştilor de protecţie.

"Prin demersurile menţionate mai sus, CN Romarm SA a fost prejudiciată cu suma de 8.647.584 lei, reprezentând contravaloarea utilajelor menţionate, valoarea materiei prime şi ulterior contravaloarea unor piese şi servicii conexe (în afara contractului)", arată anchetatorii.

Într-un context asemănător, procurorii spun că, în perioada 19 martie 2020 - 10 aprilie 2020, Gabriel Ţuţu ar fi pretins, printre altele, de la reprezentanţii societăţilor implicate în achiziţiile de mai sus introducerea într-un circuit comercial de livrare măşti de protecţie neconforme către Ministerul Apărării Naţionale a unui prieten de-al său fără ca acesta să desfăşoare activităţi comerciale reale auxiliare contractului de livrare produse de protecţie şi efectuarea unor plăţi către acesta (40% din cota de profit rezultată) sub aparenţa unui contract de consultanţă.

"În schimbul acestor 'servicii' suspectul Gabriel Ţuţu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra funcţionarilor din cadrul MApN şi că îi va determina pe aceştia să încredinţeze direct şi fără proceduri publice contractele de furnizare, dar şi să efectueze recepţia fără problemă a produselor respective şi să achite la timp facturile emise în acest sens. În contextul menţionat mai sus, suspectul Ţuţu Gabriel ar fi primit printr-un intermediar suma de 50.000 lei", menţionează procurorii anticorupţie.

Ministerul Economiei, instituția sub ordinea căreia se află Romarm, a transmis pe de altă parte un comunicat prin care anunță că nu are nicio implicare în cazul anchetat de DNA.

Nu în ultimul rând, premierul Nicolae Ciucă, a declarat că a solicitat instituţiilor să pună la dispoziţie toate documentele pentru derularea cercetării penale, astfel încât "cei responsabili şi cei care încalcă legea să plătească".

Sursa foto: Romarm

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri