UMB are practic monopol în acest moment pe lucrările de pe A7, Autostrada Moldovei, după ce și ultima contestație a fost respinsă.

După respingerea contestațiilor pentru cele 3 loturi dintre Bacău și Pașcani, acestea vor fi făcute de UMB, care fusese desemnat constructor înainte de depunerea contestațiilor. Termenul de execuție este de 30 de luni pentru cei puțin mai mult de 77 de kilometri.

Grupul controlat de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu a fost desemnat câștigător până în prezent pe toate cele 4 loturi ale A7 dintre Buzău și Focșani, cu o lungime însumată de 82,44 km, care vor realiza efectiv prima legătură rutieră de mare viteză dintre Muntenia și Moldova. Pe tronsoanele 1și 4 ar urma să se circule efectiv în 2024, an electoral, iarloturile 2 și 3 ar urma să fie deschise circulației în 2025.

Grupul UMB a semnat contracte și pentru cele 3 loturi din Focșani – Bacău. Și aici termenele de execuție sunt de 30 de luni.

În total, cele 10 loturi din Autostrada Moldovei care vor fi executate de grupul lui Umbrărescu reprezintă peste 255 de kilometri. UMB domină, la ora actuală, clasamentul constructorilor de autostrăzi și drumuri expres din România, atât ca lungime a loturilor în execuție, cât și ca valoare a constructorilor.

Sursa foto: Facebook / UMB Grup

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri