Așa cum se întâmplă cu multe din produsele pe care le cumpărăm de la magazin, și ciocolata ajunge să aibă un preț diferit față de cel de producție. Astfel, o simplă tabletă de ciocolată de 100 de grame ajunge să coste la raft chiar și de 3-4 ori mai mult decât prețul de producție. Chiar și prețul real, însă, are în componența sa mai mulți factori ce țin, printre altele, atât de procesul de producție, cât și de transport.

Pentru ca prețul de producție să se justifice la o cantitate de 100 de grame de ciocolată reală, prețul minim la raft ar trebui să fie undeva la 2.80 lei - 3 lei, în vreme ce pentru o ciocolată compound, prețul minim ar trebui să fie undeva la 1,8 lei la aceeași cantitate, a declarat Liviu Fagi, administrator al fabricii de producție de ciocolată Galactic, pentru wall-street.ro, acesta explicând de asemenea care este diferența dintre cele două.

Liviu Fagi mai spune însă și faptul că pralinele, despre care toată lumea spune că sunt un produs extraordinar, sunt sub clasa ciocolatei, pentru că acestea conțin uleiuri vegetale, neputând fi făcute numai din ciocolată.

Revenind la ciocolată, însă, un produs pe care îl cumpără foarte multe persoane, când un client achiziționează produsul finit de la magazin, acesta ajunge să coste și de 3 - 4 ori mai mult, diferența fiind reprezentată de adaosul comercial.

Prețul real al ciocolatei, însă, se compune într-un mod mult mai complex, după cum arată CEO-ul și fondator al Choklat, o companie producătoare de ciocolată din Canada.

Astfel, acesta spune că totul începe prin procesul de fermentație al boabelor de cacao, care durează între 4 și 7 zile, proces în care intră o serie de substanțe cum ar fi alcoolul și acidul acetic și care în sine generează un anumit cost legat de utilajele și curentul folosite.

Un studiu Mondelez din anul 2015, însă, citat de Școala Nicholas de Mediu a Universității Duke, arată că venitul asociat cu activitățile agricole din cultivarea plantațiilor de cacao este de 1000-2000 de dolari anual, considerat, la vremea respectivă, prea mic chiar și în comparație cu standardele economice din țările în curs de dezvoltare.

Revenind la Brad Churchill, acesta mai adaugă faptul că marile companii importă boabele de cacao cu 1800 de dolari tona, ceea ce reprezintă aproximativ 1,8 dolari per kilogram.

Acesta specifică însă faptul că, la acest preț, boabele nu sunt susceptibile neapărat de a fi de calitate, prețul unei tone de boabe de cacao de calitate putând ajunge și la 4-5000 de dolari per tonă.

Mai departe, CEO-ul Chocklat amintește și de prețul transportului, care, spune acesta, adaugă 50 de cenți per kilogram în cazul unui punct de desfacere, cum ar fi un magazin de ciocolată obișnuit.

Brad Churchill inventariază apoi și prețul vaniliei, pentru sortimentele care au în componență acest ingredient, despre care spune că nu îl poate cumpăra decât cu 800 de dolari per kilogram, iar asta numai dacă achiziționează minimum 10 kilograme.

De asemenea, acesta menționează și un alt ingredient foarte des folosit în producția ciocolatei, untul de cacao, despre care afirmă că nu îl poate cumpăra decât la un preț situat între 10 și 16 dolari per kilogram, arătând astfel, încă o dată, cât de mulți factori intră în prețul final al produsului.

Astăzi, conform euronews, 5 milioane de tone de ciocolată sunt produse anual în întreaga lume, iar piața de profil este estimată să ajungă la 177 de miliarde de euro în 2028.

Cât despre țările exportatoare de materie primă pentru acest produs, țările din Africa sunt cele care livrează cea mai mare parte a acesteia.

Astfel, Ghana, conform Business Insider, a exportat 1 milion de tone de cacao în anul 2021 în Europa și America de Nord, în aceste zone de destinație materia primă fiind procesată în ciocolată.

Sursa foto: Shutterstock / Africa Studio

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri