În cazul unei noi scumpiri substanțiale a energiei, România va fi cea mai grav afectată țară europeană și una dintre cele mai vulnerabile la nivel mondial, arată analiza EY European Economic Outlook. Raportul are însă și vești bune pentru țara noastră, mai ales dacă ne comparăm cu alte state din regiune.

Analiștii EY se aşteaptă ca majoritatea economiilor europene să evite contracţia PIB-ului în 2023. România ar putea avea chiar una dintre cele mai mari creșteri ale Produsului Intern Brut – 2,6%, peste media globală de 2,4% și mult peste zona euro (0,7%). Dintre vecini, Bulgaria va avea o creștere de 1%, iar Ungaria va înregistra o contracție economică de jumătate de procent. Vezi AICI raportul integral.

Ungaria, inflație dublă față de România

Piața forței de muncă va rămâne o provocare, spun specialiștii EY. Avem un deficit de 8,4%, iar rata șomajului este de 5,5%, sub media europeană. Însă aici problema este mult mai gravă în zona euro, în vreme ce în țara noastră salariile reale au început iar să crească la finalul lui 2022. În Ungaria și Polonia, în schimb, acestea sunt în cădere liberă.

Rata inflației va rămâne însă foarte sus – 9,5%. Dar în Ungaria, inflația va fi mai mult decât dublă față de România, în Cehia și Polonia, la 13%, în Slovacia, 12% iar în Bulgaria – 11%.

O altă veste bună este că o acutizare a turbulențelor din sectorul bancar nu este estimată a avea un impact masiv asupra României. Din regiune, Croația, Ungaria și Cehia ar fi cele mai afectate. Într-un astfel de scenariu alternativ, în care s-ar ajunge la o înăsprire suplimentară a condiţiilor de creditare (1/3 față de perioada crizei financiare mondiale), până în 2025, PIB-ul din zona euro ar fi cu aproape 2% mai mic decât în scenariul normal – cu 1.7% mai mic, în cazul României.

Efectul dezastruos al unei noi scumpiri a energiei

Cel mai îngrijorător este însă faptul că un scenariu în care prețul energiei ar crește din nou ar afecta cel mai tare România, potrivit analiștilor EY. Până în 2025, PIB-ul va fi mai mic cu peste 4% față de scenariul normal, în cazul unei asemenea scumpiri, dublu față de media din zona euro. Aproape la fel de afectate ar Ungaria și Cehia. În comparație, în Turcia sau China scăderea ar fi de circa 1,5%, în India sub 1% iar în SUA, sub 0,5%. Media globală este puțin a scăderii PIB față de scenariul normal este de peste 1%, deci țara noastră ar fi printre cele mai grav afectate la nivel mondial.

Politicile guvernului României în domeniul energiei au fost criticate atât de analiști, cât și de actorii din piață, și continuă să aibă un impact extrem de mare asupra bugetului. Între septembrie 2021 și ianuarie 2023, Institutul Bruegel a calculat că s-a cheltuit echivalentul a 3,8% din PIB pentru protejarea consumatorilor de creșterea prețurilor la energie și gaze.

Chiar și așa, marii consumatori industriali au fost extrem de afectați de scumpiri, unii suspendând chiar complet activitatea. Iar reglementările nu au reușit să scadă prețul, așa cum se preconiza. De ce s-au scumpit atunci energia și gazele a explicat recent vicepreședintele comisiei parlamentare de anchetă, Cristian Bordei, în cadrul conferinței Energy R/Evolution organizată de wall-street.ro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri