Romania va investi, pana in 2020, in intreg sectorul energetic, inclusiv pentru producerea de biocarburanti, aproximativ 30 de miliarde de euro, a declarat ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, citat de NewsIn.
"Energia este cea mai puternica arma, carte, pe care poate sa o joace Romania in interiorul Uniunii Europene", a punctat ministrul. El a adaugat ca aceasta suma de 30 de miliarde de euro include doar resurse bugetare. Ulterior, ministrul a revenit asupra declaratiei sale, spunand ca doar 20-30% din aceasta suma reprezinta investitii alocate de companiile de stat sau provenite de la buget.

Vosganian a mai spus ca statul a suspendat privatizarea din energie pana la aprobarea strategiei energetice, programata pentru luna iunie.

"Au existat mai multe solicitari in acest sens din partea sindicatelor si partidelor, care ne-au cerut sa nu mai privatizam pana la aparitia strategiei. Am facut foarte mici pasi in privatizare si doar in cazul unor termocentrale ca Braila sau Doicesti. Nici nu se pot numi pasi. Au fost doar niste tatonari, ca sa dam un semnal investitorilor", a explicat acesta.

Oficialul Ministerului Economiei si Finantelor (MEF) a mai aratat ca Romania va investi in sectorul de gaze pentru descoperirea de noi rezerve, cresterea capacitatii de inmagazinare si reabilitarea si dezvoltarea retelelor de transport si distributie.

"Pentru cresterea capacitatii de inmagazinare, sumele care trebuie alocate se ridica la 500 de milioane de euro, fara a lua in calcul proiectul cu Gazprom de constructie a unor depozite in Moldova sau contributia Romaniei la viitorul gazoduct Nabucco, ce va fi la nivelul a cateva miliarde de euro", a punctat Vosganian.

Potrivit acestuia, in sectorul petrolier pentru explorare si productie, doar Petrom va investi 1,5 miliarde de euro in urmatorii ani.

In ceea ce priveste complexele energetice din Oltenia, ministrul a spus ca Isalnita-Craiova are nevoie de investitii de mediu de 200 milioane euro si de investitii in modernizare de 370 de milioane de euro. Complexul Rovinari va necesita pentru respectarea conditiilor de mediu alocarea a 325 de milioane de euro si alte 380 de milioane de euro pentru modernizare. Turceni are nevoie, la randul sau, de investitii in protectia mediului de 200 milioane euro si de 560 de milioane de euro pentru modernizare.

"Cele trei complexe necesita investitii totale de circa doua miliarde de euro", a mai subliniat oficialul MEF. Potrivit acestuia, in sectorul de energie electrica, constructia unitatilor trei si patru de la Cernavoda necesita o finantare de 2,4 miliarde de euro, iar pentru producerea de energie din surse regenerabile este nevoie de alte 1,8 miliarde de euro.

"Firmele de distributie electricitate vor aloca, in acest an, circa 600 de milioane de euro pentru reducerea avariilor si pana in 2012 trebuie sa pregateasca un program investitional de 2,5 - 3 miliarde de euro", a mai aratat Vosganian.

Acesta a adaugat ca daca Romania va reusi sa aiba in functie, in 2015, patru reactaore nucleare, complexele energetice si sa majoreze capacitatea hidro, tara noastra va putea sa produca mai multa electricitate cu 70-80% decat in prezent si sa exporte de trei ori mai mult.

Ministrul a reamintit ca strategia energetica a Romaniei va fi finalizata in iunie, urmand sa fie prezentata spre aprobare Guvernului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri