Forțele noastre militare se vor dota cu dronede luptă turcești Bayraktar, devenite faimoase în războiul din Ucraina.

Achiziția fusese anunțată încă de anul trecut, dar acum a fost confirmată oficial de ambasadorul Turciei la București. Valoarea contractului este de 321 de milioane de dolari - prețul unei astfel de drone pornind de la 1 milion și putând ajunge și la peste 5 milioane. Dar anul acesta, România ar trebui să aibă un buget record al apărării - 8 miliarde de euro, adică 2,5% din PIB.

Dintre țările Uniunii Europene, doar Polonia a mai cumpărat, până acum, faimoasele drone turcești.

Produse de compania turcă Baykar, dronele Bayraktar au fost folosite cu succes de armata Azerbaidjanului în războiul cu Armenia, şi reprezintă unul dintre principalele puncte de rezistenţă ale Forţelor Armate ale Ucrainei, pentru a face faţă invaziei ruse. Încă din 2022 ministrul Apărării de atunci, Vasile Dîncu, vorbea despre achiziționarea acestor drone.

Celebrele drone de luptă Bayraktar sunt produse de compania Baykar, cu sediul în Istanbul, condusă de Selçuk Bayraktar, ginerele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan. De profesie inginer, Bayraktar a studiat la MIT și a condus programul de dezvoltare a acestor drone.

Ca urmare a succeselor înregistrate de dronele turcești împotriva forțelor de invazie rusești, Kremlinul a încercat să convingă Ankara să îi ofere această tehnologie, pentru a o folosi împotriva Ucrainei.

Sursa foto: Facebook / Baykar

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri