Un incident s-a petrecut, luni după-amiază, în incinta Rafinăriei Petrobrazi, mai multe persoane având nevoie de îngrijiri medicale, la faţa locului urmând să se deplaseze inclusiv elicopterul SMURD.

"În această după-amiază, în incinta unui operator economic de pe raza comunei Brazi, s-a produs un eveniment care, iniţial, nu a presupus intervenţia serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Evenimentul a fost gestionat de personalul specializat din cadrul operatorului economic. Ulterior, am fost solicitaţi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă unor persoane implicate în eveniment", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Surse locale au precizat că evenimentul a avut loc la Rafinăria Petrobrazi, aparținând OMV Petrom.

Pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost alocate o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD U-TIM şi două ambulanţe SAJ.

Totodată, la locul evenimentului se deplasează şi elicopterul SMURD.

Din primele date, incidentul s-a soldat cu trei victime, care ar fi suferit arsuri.

De pe amplasamentul rafinăriei a putut fi observat, timp de mai multe minute, de la mulţi kilometri depărtare, un fum gros.

Sursa foto: OMV Petrom

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri