20 Noiembrie 2023

Florin Jianu, CNIPMMR: Nu cred că mediul de afaceri mai poate suporta o nouă creștere a salariului minim



Mediul de afaceri din România nu mai poate suporta, în acest moment, o nouă creştere a salariului minim pe economie, consideră preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, conform Agerpres.

Acesta a declarat, la Zalău, că marţi va avea loc o întâlnire a Consiliului Naţional Tripartit, cu privire la sectoarele de de activitate pe care vor exista în viitor negocieri colective privind salariile şi beneficiile, iar în cadrul acestei întâlniri, sindicatele vor cere, probabil, o majorare a salariului minim de la 1 ianuarie 2024.

"Nu cred că în acest moment cineva din mediul de afaceri mai poate suporta o nouă creştere. Sigur că putem discuta, poate la mijlocul anului viitor. Vedem cum se va desfăşura economia şi activitatea economică în perioada următoare. Încă o dată, însă, întotdeauna am susţinut salarii decente pentru oameni. (...) Ar trebui să ne uităm şi la impozitarea muncii, felul în care este realizată această impozitare, pentru că dacă fac aşa, o socoteală simplă, pentru doi lei plătiţi, de fapt, un leu ajunge la oameni, un leu merge la stat, automat, prin taxe şi impozite. Ori, având această impozitare foarte, foarte mare pe forţa de de muncă nu ajută, de fapt, în realitate. Costurile sunt mari pentru salarii şi ajung bani puţini şi la oameni şi toată lumea e nemulţumită. Şi antreprenorul, că plăteşte costurile acelea mari pentru salarii, şi salariatul. Cel care beneficiază, întotdeauna, este statul", a afirmat Florin Jianu.

Acesta a subliniat faptul că trebuie găsit un echilibru, iar mediul de afaceri să determine statul să devină mai profesionist, suplu, eficient şi mai îndreptat spre rezultate.

Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.300 lei lunar, fără indemnizații, sporuri şi alte adaosuri, începând cu data de 1 octombrie 2023, față de 3.000 lei cât era până la acel moment.



Citeste si