3 Aprilie 2024

Primăria Sectorului 4 vrea să demareze construcția liniei de metrou Gara de Nord - Gara Progresul



Primăria Sectorului 4 a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) documentaţia de atribuire referitoare la licitaţia publică în vederea desemnării constructorului magistralei de metrou M4 Gara de Nord-Gara Progresul, relatează Agerpres.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat că termenul de depunere al ofertelor este de 60 de zile şi a invitat cât mai multe concerne naţionale şi internaţionale să se prezinte la această licitaţie, punctând că este nevoie de "antreprenori valoroşi".

"Mizăm că peste şase luni vom reuşi să semnăm contractul de execuţie, pentru că ne aşteptăm ca în următoarele 30 de zile contractul de finanţare pentru această nouă linie de metrou să fie şi el semnat. (...) Estimarea pe care o am este că între şase şi nouă luni va dura procedura de licitaţie. Al doilea moment este acela în care se va semna contractul şi va începe partea de proiectare, mai devreme de zece luni după începerea acestei faze de proiectare nu putem să ne aşteptăm la debutul unor lucrări efective", a afirmat Daniel Băluţă.

Potrivit lui proiectul are la dispoziție zece luni pentru etapa de proiectare, și un termen de cinci ani pentru execuția lucrărilor.

Primăria Sectorului 4 a demarat în februarie proiectul de construire a noii magistrale de metrou M4, dintre Gara de Nord şi Gara Progresul, în calitate de lider de asociere, alături de Ministerul Transporturilor, Metrorex, Consiliul Judeţean Ilfov şi Primăria Sectorului 5 şi a depus cererea de finanţare de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili.



Citeste si