15 Aprilie 2024

Nicușor Dan spune că Bucureștiul este cu patru trepte deasupra României în ratingul Fitch



Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că agenţia Fitch a reconfirmat ratingul individual al Bucureştiului la nivel "a", patru trepte deasupra ratingului României, scrie Agerpres.

"Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul individual al Bucureştiului la nivel 'a'. Asta înseamnă patru trepte deasupra ratingului României, asta confirmă eforturile pe care le-am făcut pentru a stabiliza financiar primăria. Vă aduc aminte că am plecat cu o datorie curentă de 3 miliarde de lei. Fitch mai remarcă ajustarea cheltuielilor în funcţie de venituri şi planul de investiţii ambiţios. Asta înseamnă că ducem banii exact acolo unde trebuie", precizează edilul general, pe Facebook.

Potrivit acestuia, faptul că agenţia de rating menţine neschimbat profilul de credit individual al Bucureştiului reprezintă "o nouă confirmare" a faptului că administraţia se află "pe drumul cel bun".

"Mai sunt multe de făcut, dar mă bucur când vin astfel de confirmări oficiale ale muncii noastre de 3 ani şi jumătate. Ducem banii unde trebuie", menţionează Nicuşor Dan.



Citeste si