Romanii se vor mai confrunta cu un val de scumpiri chiar la mijlocul anului, pe 1 iulie, cand tarifele la energia electrica se vor mari, in medie, cu 6,8% , iar cele ale gazelor naturale, cu 5-6%. Aceste cresteri de tarife se vor reflecta ca de obicei in preturile la alimente si in inflatie. Ultimele scumpiri care au avut loc au dat deja peste cap tinta de inflatie de 7%.

Potrivit unui studiu al Grupului de Economie Aplicata, cresterea preturilor la utilitati din luna aprilie ar putea duce la un spor inflationist de peste 5%. Mentionam ca nu au fost luate in calcul decat scumpirile din aprilie, nu de pe parcursul intregului an. Nicolae Opris, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), ne-a declarat ca pana anul viitor nu va mai avea loc nici o scumpire a energiei electrice, insa vor creste tarifele la energia termica produsa in congenerare. "Majorarea se va face strict, in functie de scumpirea gazelor si de inflatie. Se vor face analize si va fi stabilit nivelul", a precizat Opris. Urmatoarea scumpire va avea loc la sfarsitul anului, exact in perioada in care incepe furnizarea agentului termic. Ultima majorare a avut loc in aprilie, cu 12%.

Facturile la caldura vor exploda in iarna

Angajamentele cu Fondul Monetar International (FMI) prevad reducerea treptata, incepand din acest an, a subventiilor la energia termica, astfel incat, pana in 2007, acestea sa fie eliminate in totalitate. Subventia va fi redusa anual cu 33%. In acelasi timp, a fost prevazuta pentru acest an cresterea pretului de referinta cu 20%, lucru care pana acum nu a fost realizat. Ne putem astepta ca in iarna factura la energia termica sa creasca foarte mult. Pretul real al gigacaloriei este in medie de aproximativ 1,6 milioane lei, statul suportand o diferenta de aproximativ 700.000 lei. Dupa eliminarea subventiei, consumatorii vor fi nevoiti sa suporte toate costurile.

Pentru 2005, Guvernul a decis alocarea a 2.500 miliarde de lei pentru reabilitarea sistemului centralizat de alimentare cu energie termica, in contextul liberalizarii acestei piete. Pentru realizarea obiectivelor de rentabilizare a sistemului de alimentare cu energie termica, se estimeaza un efort financiar de 6,6 miliarde euro, in urmatorii 12 ani.

Lumina se scumpeste cu 11,4% in 2005

In ceea ce priveste energia electrica, ANRE sustine ca scumpirea nu va fi mai mare de 11,4%, adica 4,6% care a fost in ianuarie, si 6,8%, din iulie. Potrivit ANRE, gradul de deschidere a pietei de energie electrica va urca pana la 83,5% de la 1 iulie.

Astfel, toti consumatorii industriali vor putea deveni consumatori eligibili si sa isi negocieze contractele cu furnizorii. In prezent, gradul de deschidere a pietei este de 55%, dar in realitate doar 23% din piata reprezinta contracte negociate, ceea ce inseamna ca multi dintre consumatorii mari de energie electrica au preferat sa continue contractele cu furnizorul actual, Electrica, la tarifele reglementate.

Potrivit ANRE, consumatorii casnici de electricitate care reprezinta 20% din piata ar putea deveni eligibili de la 1 ianuarie 2006. Initial era prevazut ca aceasta operatiune sa fie efectuata la inceputul lui 2007. Practic, fiecare familie va trebui sa-si negocieze contractul de furnizare a electricitatii.

Tarifele la gaze trebuie sa se dubleze

Integrarea in UE mai inseamna majorari semnificative si la gazele naturale. Potrivit estimarilor Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), urmatoarea scumpire va avea loc in iulie, cu 5-6%. Anul acesta, tarifele au mai crescut de doua ori, cu 5% in ianuarie si cu circa 20% in aprilie, cand a fost introdus si abonament.

In 2007, tarifele la gazele naturale ar putea fi duble fata de acest moment, cei mai afectati fiind consumatorii casnici. In acest moment, pretul intern este la jumatate din cel de import, care se ridica la 200-220 dolari pe metrul cub. In acest moment, piata gazelor naturale a ajuns la un grad de deschidere de 50%, urmand ca in 2007 cand si consumatorii casnici vor deveni eligibili sa fie atins nivelul de 100%. Un studiu al ANRGN arata ca Romania incepe sa devina din ce in ce mai dependenta de importurile de gaze naturale, motivul fiind scaderea continua a productiei interne. La ora actuala, se importa 35% din necesarul de consum, insa la nivelul lui 2010 se va ajunge la 50%, principalul furnizor fiind Rusia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri