Presedintele patronatului din industria laptelui, Valeriu Steriu, a declarat, vineri, ca piata lactatelor a avut de suferit in urma alertei privind posibila contaminare a unor loturi de iaurturi cu dioxina, vanzarile fiind diminuate pe fondul neincrederii consumatorilor fata de aceste produse, informeaza NewsIn.

"Nu se pot estima pierderile financiare, insa multi comsumatori fie nu au mai consumat produse lactate, fie s-au reorientat spre alte produse, dar nu au mai consumat iaurt", a spus Valeriu Steriu.

Acesta a precizat ca patronatul va demara o ampla campanie de informare a consumatorilor privind siguranta alimentelor.

Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a informat, saptamana trecuta, ca a dispus retragerea de pe piata a unor loturi de iaurturi cu fructe, ca urmare a unor suspiciuni privind contaminarea cu dioxina a ingredientelor folosite la fabricarea produselor. Autoritatea Veterinara a trimis probe prelevate de la iaurturi Laboratorului Comunitar de Referinta de la Budapesta.

ANSVSA a ridicat, miercuri, sechestrul pus asupra a 40.000 de iaurturi suspecte, pentru ca testele au aratat ca nu exista risc pentru sanatate, iar producatorul va decide daca reintroduce produsele in comert.

Directorul general Danone Romania, Jacques Ponty, a anuntat, joi, ca toate produsele Danone care au facut obiectul sechestrului Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare vor fi distruse. De asemenea, Ponty, a declarat, joi, ca vanzarea de iaurt a avut de suferit in ultima perioada din cauza suspiciunilor privind contaminarea produselor cu dioxina, dar nu a precizat pierderile suferite de companie in aceasta perioada.


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Pesta porcina, confirmata intr-o gospodarie din judetul Covasna