Inflatia anuala a urcat in septembrie la 6,03%, cu 1% peste pragul superior al intervalului de plus sau minus 1% care incadreaza tinta de 4% a Bancii Nationale a Romaniei (BNR) pentru acest an, arata datele publicate de Statistica.
Inflatia lunara a fost in septembrie de 1,08%, amplificata de cresterea preturilor la alimente (cu 1,94% in medie) si de scumpirea tarifelor la servicii (cu 1,42%).

Tinta de inflatie stabilita de Banca Nationala a Romaniei (BNR) pentru 2007, de 4% plus sau minus 1%, ar putea fi ratata chiar daca banca centrala va urca rata dobanzii de politica monetara in ultima sedinta din acest an, din 31 octombrie, au spus miercuri analistii chestionati de The Money Channel.

Economistul sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, considera ca probabilitatea ca tinta de inflatie propusa de banca centrala pentru acest an sa fie atinsa este foarte mica si este foarte probabil ca tinta de inflatie sa fie ratata.

"Important este sa nu se rateze cu mult", a spus Dumitru, pentru ca in conditiile actuale este posibila o noua crestere a preturilor la ulei si paine, care au reprezentat, impreuna, 40% din inflatia lunara de 1,08% din septembrie.

Dumitru anticipeaza alte posibile cresteri ale preturilor volatile (legume, fructe, oua sau combustibili) si in lunile urmatoare, ceea ce va determina o "crestere foarte puternica si in lunile urmatoare a ratei inflatiei anuale", care a ajuns in septembrie la 6,03%.

"BNR trebuie sa reactioneze prompt si destul de agresiv, ridicand rata dobanzii cu cel putin 0,5%. Vad in momentul de fata un risc sa avem o crestere de dobanda chiar mai mare de 0,5%, poate spre 1%, pentru ca e ultima sedinta pe anul acesta", a declarat Ionut Dumitru.

Elementul negativ pentru banca centrala "nu e neaparat cresterea inflatiei anuale", a spus Dumitru, deoarece aceasta crestere se datoreaza "agriculturii de anul acesta si conditiilor climatice foarte nefavorabile".

Economistul sef al Raiffeisen Bank Romania anticipeaza de altfel ca BNR va prezenta la ultima sedinta din acest an noi prognoze privind inflatia pentru anul acesta si pentru anul urmator, "revizuite mult in sus", "pentru ca vom ajunge la o inflatie relativ ridicata in ultimele luni ale anului si va fi foarte greu sa scadem inflatia catre tinta de anul viitor".

Ionut Dumitru crede totusi ca inflatia ar mai putea scadea putin anul acesta, in urma unei aprecieri de curs, care are deja loc. "Imediat ce a iesit cifra de inflatie, cursul s-a apreciat cu 2-3 bani. Daca banca centrala va reactiona crescand rata destul de agresiv, o sa vedem o apreciere si mai puternica pe cursul de schimb, care va mai reduce putin rata inflatiei", a adaugat economistul sef al Raiffeisen Bank Romania.

Analistul economic Liviu Voinea considera de asemenea ca ar fi "o mare surpriza ca tinta de inflatie pentru acest an sa fie atinsa". Voinea spune insa ca banca centrala nu este vinovata pentru urcarea inflatiei anuale la 6,03% in septembrie, cauzata de cresterea preturilor produselor alimentare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri