Indicele de incredere in economia romaneasca a crescut, in aprilie, la 105,7 puncte, de la 104,6 puncte in martie, in timp ce optimismul in 21 de state membre ale UE a inregistrat un declin, media de scadere in Uniune fiind de 3,8 puncte, la 98,1 puncte, potrivit Eurostat.
In aprilie, indicele de incredere in economie a scazut cu 3,8 puncte in UE si cu 2,5 puncte in zona euro, la 98,1 puncte, respectiv 97,1 puncte. Scaderea increderii in economia comunitara aproape a anulat revigorarea inregistrata in martie. Pesimismul se reflecta in toate cele cinci sectoare economice, cu o scadere mai accentuata a increderii in servicii si retail.

Cele mai multe din statele membre UE au anuntat scaderea increderii in aprilie. Un declin semnificativ s-a produs in Marea Britanie, cu 8,9 puncte, la un indice de 95,8 puncte. Scaderea este moderata in Olanda, 4,5 puncte, Spania, 3,2 puncte si Franta, 2,5 puncte, si mai mica in Italia, 1,6 puncte, Polonia, 1,4 puncte si Germania, 1,2 puncte.

Managerii companiilor din industrie estimeaza o scadere a preturilor pentru al doilea trimestru, atat in UE, cat si in zona euro. In constructii, asteptarile privind preturile de vanzare au inregistrat un declin in UE si au ramas stabile in zona euro. Pentru urmatoarele 12 luni, asteptarile consumatorilor cu privire la preturi, insa, au urcat aproape de nivelurile atinse in 2001, desi inca departe de varfurile record inregistrate in 1990.

Pesimismul este ridicat in servicii, unde managerii companiilor din UE nu-si evalueaza situatia propriilor afaceri intr-un ton pozitiv, asteptandu-se la o scadere masiva a cererii. Majoritatea statelor membre UE sunt pesimiste, increderea managerilor din Marea Britanie, din servicii, scazand cu 17 puncte, in Spania, cu 6 puncte, in Germania, cu 3 puncte, in Olanda, cu 3 puncte, in Franta cu 2 puncte. Prin contrast, in Italia, increderea in servicii a urcat cu un punct si a ramas stabila in Polonia.

In Romania, increderea managerilor in servicii a scazut cu un punct, la 25 de puncte.

Indicele de incredere in domeniul comertului cu amanuntul (retail) a scazut masiv, atat in UE cat si in zona euro. Dupa ce a inregistrat un varf de incredere, in august 2007, optimismul a inceput sa scada constant, de atunci, in ambele zone. Speranta managerilor cu privire la situatia curenta a propriei afaceri a scazut cel mai mult, dar si asteptarile cu privire la evolutia business-ului propriu.

In Romania, indicele de incredere castiga doua puncte, la 24 de puncte, iar in industrie optimismul creste cu un punct, la doua puncte. Increderea in consum este, insa, pe negativ, dar creste usor de la -16 la -14 puncte. Pentru prima oara in 2008, increderea in constructiile din Romania a trecut pe negativ, de la 2 puncte la -1 punct.

Managerii companiilor, chestionati de Institutul National de Statistica (INS), vad o crestere a activitatii in toate sectoarele economice - industrie, constructii, comert si servicii, pentru perioada aprilie - iunie, dar si un avans al preturilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri