Din cei aproape 2.300 de romani din Spania si Italia care au participat la cele doua burse ale locurilor de munca, organizate de ministerul Muncii, doar 100 au incheiat contracte cu angajatorii pentru a lucra in Romania, acestia acceptand sa se intoarca pentru salarii intre 700 si 1.000 euro.

"Foarte multe companii din marile orase din tara isi permit sa plateasca 20-25 milioane lei pentru salariul unui muncitor", a declarat, citat de NewsIn, ministrul Muncii, Paul Pacuraru. Acesta a motivat, astfel, decizia romanilor plecati la munca in strainatate de a se intoarce in Romania.

Ministerul Muncii a organizat, in acest an, doua burse ale locurilor de munca, una la Roma (Italia) si cealalta in Castellon de la Plana (Spania), la care au participat 15 companii care activeaza, in Romania, in domeniul serviciilor si in constructii.

Referitor la programul demarat de Guvern, de a convinge muncitorii romani din strainatate sa se intoarca in Romania, ministrul Pacuraru a declarat ca romanii vor fi greu de adus in tara daca oferta salariala nu va fi comparabila cu cea din tarile in care lucreaza.

In Romania, se estimeaza ca deficitul de muncitori este de 100.000 de persoane, jumatate fiind in constructii. Pacuraru a explicat, totusi, ca si in Romania sunt sectoare unde se castiga la fel de bine ca in strainatate si ca, in ultimii patru ani, salariile s-au dublat, de la 220 de euro in 2004, la 460 de euro in 2008.

Salariul mediu net a crescut, in aprilie, cu 90 de lei - 7,6% - fata de luna martie si cu aproape 300 de lei - 24,8% - fata de aceeasi luna a anului trecut, ajungand la 1.282 lei, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica.

Pe de alta parte, Comisia Nationala de Prognoza estimeaza ca salariul mediu brut - deci inainte de plata impozitelor - va depasi 1.000 euro abia incepand cu 2017 si ar urma sa ajunga la aproape 1.300 euro in 2020. CNP mai estimeaza ca numarul de salariati va depasi 6 milioane peste 12 ani.

Astfel, salariul mediu brut din Romania, estimat la 456 euro (1.620 lei) pe luna, in acest an, ar urma sa ajunga la 520 euro (1.795 lei) anul viitor, la 583 euro (1.970 lei) in 2010 si la 646 euro (2.150 lei) in 2011.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri