Reprezentantii FMI au cerut Guvernului desfiintarea contractelor colective de munca (CCM), aceasta fiind una dintre conditiile aprobarii memoradumului suplimentar de politici economice la acordul incheiat cu institutia financiara, au declarat surse apropiate negociatorilor, citate de Mediafax.

Premierul Calin Popescu Triceanu este nemultumit de solicitarea FMI, din cauza nemultumirilor majore pe care aceasta masura ar provoca-o n randul sindicalistilor. "Primul-ministru ia in calcul chiar renuntarea la acordul cu Fondul, daca reprezentantii acestei institutii nu vor reconsidera solicitarea legata de CCM" spun sursele citate. In aceasta perspectiva, premierul de va consulta cu oficialii UE, urmand sa decida, apoi, daca Romania va rupe Acordul cu FMI. De ieri, a intrat in vigoare si noul Cod al Muncii, care a creat multe nemultumiri in randul investitorilor straini.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri