Preturile alimentelor se vor mentine peste nivelurile din 2004 cel putin pana in 2012, iar preturile energiei vor fi, de asemenea, ridicate si volatile, a spus presedintele Bancii Mondiale, Robert Zoellick.

Zoellick a adaugat ca, in contextul in care preturile alimentelor si ale energiei sunt la niveluri record, este nevoie de 10 miliarde dolari cu care sa fie ajutati saracii lumii, scrie Reuters, citat de NewsIn.

Scumpirea petrolului si alimentelor a intensificat inflatia de pe pietele internationale, concomitent cu o incetinire a cresterii economice, creand o dilema pentru autoritatile de reglementare.

La inceputul saptamanii trecute, liderii grupului celor opt tari cele mai industrializate ale lumii au cazut de acord, in Japonia, ca este nevoie sa combata inflatia de pe pietele internationale si mai ales preturile mari la petrol si alimente.
"Cred ca declaratia cu privire la siguranta alimentara a fost una buna, dar provocarea consta in aplicarea acesteia", a spus presedintele Bancii Mondiale.

"In timpul reuniunii am incercat sa subliniez ca ne aflam intr-o zona de pericol din punctul de vedere al scumpirii alimentelor si energiei si sa spun ca este mare nevoie de resurse suplimentare", a adaugat Robert Zoellick.

Seful Bancii Mondiale a mai spus ca o serie de state au facut deja contributii substantiale pentru strangerea fondului de 10 miliarde dolari, dar va fi nevoie si de alti bani in urmatorii ani.


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si