Agricultorii vor putea sa isi vanda cerealele Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), la un pret de interventie de 101,3 euro/tona in perioada 1 noiembrie 2008-31 mai 2009, a declarat subsecretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Mihaela Luca, citat de NewsIn.
Potrivit datelor transmise de APIA vanzatorul primeste contravaloarea marfii vandute intr-un interval de timp de 30-35 zile de la data acceptului de preluare.

"Cerealele cumparate de APIA sunt depozitate la depozitari agreati si contractati de APIA si constituie stocuri aflate la dispozitia Comisiei Europeane. Cand este autorizata de Comisie, APIA va oferi cereale pentru vanzare, pe baza de licitatie. Costul cerealelor cumparate de APIA in cadrul procedurii de interventie este suportat de Comisia Europeana", potrivit APIA.

Potrivit Regulamentului (CE) nr.687/2008 din 18 iulie 2008, una dintre conditiile puse agricultorilor este ca un singur producator sa vanda o cantitate minima de 80 de tone, iar graul sa corespunda din punct de vedere calitativ. "Se considera ca cerealele sunt sanatoase, curate si de o calitate corespunzatoare in vederea comercializarii atunci cand au culoarea tipica a cerealelor, nu prezinta mirosuri neobisnuite si paraziti (inclusiv acarieni) in orice stadiu de dezvoltare, atunci cand indeplinesc criteriile de calitate minime si nu depasesc nivelurile maxime admisibile de contaminanti, inclusiv de radioactivitate, permise de reglementarile comunitare. ", se arata in Regulamentul CE din 18 iulie.

Totodata, Mihaela Luca a precizat ca reprezentantii Comisiei Europene (CE) au lasat libertatea fiecarui stat membru sa stabileasca ce cantitate minima poate sa vanda un singur agricultor. De asemenea, ea a mentionat ca analizele de calitate a marfii sunt suportate de catre vanzator.

" Pretul de interventie pentru graul comun, graul dur, orz, porumb si sorg este fixat pentru calitatile ce corespund, in masura posibila, calitatii medii a cerealelor recoltate in Comunitate(...) Aplicarea de bonificatii sau reduceri ar trebui sa reflecte, la interventie, diferentele de pret aplicate pe piata pentru calitati diferite. ", se arata in regulament.

APIA a precizat pentru NewsIn ca in ceea ce priveste procedura de ofertare si vanzare a cerealelor, producatorul trebuie sa completeze oferta-tip, sa depuna oferta la registratura Centrului Judetean al APIA, iar dupa aprobare, sa livreze cerealele catre depozitul de interventie desemnat de APIA.

"APIA are obligatia sa cumpere toate cerealele oferite, luand in considerare ca: cerealele oferite sa fie recoltate in Comunitate in campania agricola a aceluiasi an; cumpararea cerealelor sa se desfasoare in perioada 1 noiembrie – 31 mai; sa fie indeplinite conditiile minime in ceea ce priveste calitatea si cantitatea eligibila pentru fiecare cereala in parte", mentioneaza APIA.

Formularele-tip de oferta sunt puse la dispozitia ofertantilor la sediile Centrelor Judetene ale APIA sau pe site-ul Agentiei, in format electronic.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri