In lipsa unor volume de tranzactionare ridicate, bancile resimtind inca efectele interventiilor BNR de acum o saptamana, la finele lui ianuarie rezervele sale valutare se situau la nivelul de 11.268,9 milioane de euro, moneda nationala a continuat sa se intareasca fata de cea europeana si americana.

Trebuie mentionat ca rezervele internationale ale Bancii Nationale a Romaniei (valute plus aur) se situeaza la peste 12,37 miliarde de euro. Cursul euro a coborat de la 37.519 la 37.360 lei, cea mai scazuta valoare de la inceputul anului, mai jos cu 2.303 lei fata de sfarsitul anului trecut.

La randul sau dolarul a scazut de la 28.793 la 28.581 lei, care reprezinta minimul fata de finele lui 2003, cand moneda americana urcase la 29.067 lei.

Pe piata monetara dobanzile au continuat sa scada, cele la un an atingand minimul de 11,38 - 14,48 comparativ cu 13,48 - 16,09% la finele lui 2004. De altfel, Banca Nationala a decis sa reduca dobanda de referinta de la 17,31, in ianuarie, la 15,69%, dupa ce in februarie 2004 nivelul acesteia era de 21,25%. Pe pietele financiare internationale paritatea euro/dolar a continuat sa fluctueze intr-un culoar ingust, cuprins intre 1,3030 si 1,3094 dolari, fata de 1,3018 - 1,3062 dolari acum doua zile.

Echilibrul dintre cele doua monede s-a datorat faptului ca investitorii asteptau decizia Rezervei Federale privind dobanda de peste Ocean, cat si a discursului presedintelui Bush referitor la starea natiunii. Aceste evenimente s-ar putea reflecta in cotatiile de astazi, avand in vedere ca de la inceputul anului dolarul a castigat peste 5% fata de euro. Pe London Bullion Market, pretul unciei de aur era, ieri dimineata, de 422 dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri