Comisarul european pentru politica regionala Danuta Hubner a declarat, luni, ca este nevoie de o strategie europeana privind Dunarea, similara celei dezvoltate pentru statele riverane Marii Baltice, care sa reflecte nevoile zonei in ce priveste ecologia, transportul si domeniul economico-social.
"Importanta bazinului Dunarii pentru Uniunea Europeana (UE) nu poate fi subestimata. Politicile comune si investitiile pe care le facem in UE, in special prin intermediul politicii de coeziune, se reflecta in calitatea vietii a circa 20 milioane de cetateni europeni. Dunarea are nevoie de o strategie similara celei dezvoltate de statele Uniunii pentru regiunea Marii Baltice, cu politici tintite pe nevoi ecologice, de transport si social-economice", a declarat, potrivit NewsIn, comisarul Hubner, la Bruxelles, la evenimentul Saptamana Europeana a Regiunilor si Oraselor.

Dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana in 2007, Dunarea a devenit o cale navigabila interna a UE. Prin Fondul de Coeziune si Fondul European pentru Dezvoltare Regionala vor fi alocate fonduri comunitare in scopul imbunatatirii navigarii pe apele fluviului in Romania si la granita cu Bulgaria. In plus, pana in 2010 ar urma sa fie alocate finantari europene de 120 milioane euro pentru construirea unui pod peste Dunare intre Calafat (Romania) si Vidin (Bulgaria).

Pentru reducerea poluarii Dunarii au mai fost alocate Ungariei, in perioada 2007-2013, 500 milioane euro, din Fondul de Coeziune, pentru zece proiecte majore de tratare a apei uzate.

La evenimentul Saptamana Europeana a Regiunilor si Oraselor, care a inceput la Bruxelles, participa si presedintele Romaniei, Traian Basescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri