Datoria publica totala a Romaniei a crescut cu 7,8%, pana la 87,95 miliarde lei (24,9 miliarde euro), de la sfarsitul lui 2007 pana la finalul lunii august a acestui an, reprezentand 17,4% din produsul intern brut (PIB) estimat pentru 2008, a anuntat Ministerul Economiei si Finantelor (MEF).

La sfarsitul anului trecut, datoria publica totala era de aproape 81,59 miliarde lei.

Potrivit MEF, dupa primele opt luni ale acestui an, mai mult de jumatate (56,9%) din datoria publica era in lei, 29,3% era in euro, 10,6% - in dolari, 1,6% in yeni japonezi, iar restul in alte valute.

Pe tipuri de instrumente, peste o treime (34,6%) din datoria publica guvernamentala era reprezentata la 31 august de imprumuturile de stat, 11,1% erau obligatiuni de stat, 9,4% - eurobonduri, 3,6% din datorie era contractata sub forma certificatelor de trezorerie, iar 0,2% din aceasta sub forma de leasing financiar, potrivit datelor MEF, potrivit NewsIn. Alte tipuri de resurse reprezentau 41% din datoria publica guvernamentala.

Fata de sfarsitul anului trecut, ponderea datoriei publice guvernamentale in totalul datoriei a scazut cu un punct procentual, de la 93,35% la 92,35%, in timp ce datoria publica locala cantarea 7,65% din datoria totala la 31 august, comparativ cu 6,65% in decembrie 2007.

Ministerul Economiei si Finantelor a luat in calcul, pentru produsul intern brut, ultima estimare a Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) pentru acest an, de 505 miliarde lei.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri