Introducerea masurii de neimpozitare a profitului reinvestit genereaza cresterea cu pana la 30 la suta a sumelor platite la bugetul de stat, aducand la lumina profitul realizat de companii, sustin reprezentantii patronatului IMM-urilor. Florea Parvu, vicepresedinte CNIMPPR, sustine ca atunci companiile nu ar mai dirija profitul catre acordarea de dividende (unde se prefigureaza un impozit de 16% de la 1 ianuarie), ci catre noi investitii. Conform calculelor facute de intreprinzatori pe modelele concrete a doua firme - Autovit si Bijuteria -, veniturile la bugetul general consolidat al statului ar creste cu aproape 8% daca profitul reinvestit se utilizeaza in proportie de 60% pentru mijloace materiale si 40% pe forta de munca, 18% daca procentele sunt egale, respectiv 29% daca proportia este 40% profit alocat pentru mijloace materiale si 60% pe forta de munca. Parvu spune ca aceasta masura, caracteristica mediilor de afaceri din toata Europa, va elimina motivatia ascunderii profitului. O buna parte din economia gri ar iesi la lumina, iar finantarea - marea problema de care se plang companiile romanesti - s-ar putea obtine cel mai ieftin, din sursele proprii.

Masura ar atrage si o infuzie suplimentara de capital strain, deoarece investitorii straini ar putea renunta la repatrierea profitului, reinvestindu-l aici. Agentia Nationala pentru IMM si Cooperatie are in acest an un program in valoare de 245 miliarde de lei vechi pentru restituirea sumelor platite ca impozit pe profitul reinvestit. Programul este slab accesat - numai circa 14 miliarde lei - pentru ca foarte putine companii sunt eligibile. Nestiind din timp de acest program, explica Florea Parvu, companiile au alocat profitul catre dividende, dat fiind ca oricum platisera impozitul pentru investitiile facute. Acum, acest motiv le face neeligibile pentru accesarea programului Agentiei pentru IMM-uri. Intreprinzatorii vor continua sa faca lobby pentru neimpozitarea profitului reinvestit, dat fiind ca acum se lucreaza la Ministerul de Finante la proiectul de buget pe anul viitor si la modificarile Codului Fiscal aplicabile in 2006.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri