Agentia de evaluare financiara Fitch a confirmat calificativele Bucurestiului si a mentinut perspectiva stabila, considerand ca performanta operationala a orasului este solida, insa a atras atentia ca o crestere a datoriei si a serviciului datoriei ar putea afecta ratingul.
"Ratingurile Bucurestiului reflecta performanta sa operationala solida, ajutata de cresterea de pana in prezent a economiei locale, care este una dezvoltata dupa standardele nationale. Calificativele mai reflecta sprijinul financiar si controlul guvernului central, tinand cont de importanta orasului pentru economia nationala", se spune in comunicatul Fitch.

Ratingurile iau in calcul, insa, si datoria in crestere a orasului si riscurile mai mari legate de nevoia de refinantare si de cursul de schimb, pentru in cazul imprumuturilor in valuta, mai considera agentia de rating.

Fitch precizeaza ca ratingul Bucurestiului ar putea beneficia daca administratia orasului continua sa isi atinga tintele bugetare sau daca cadrul institutional al Romaniei se inbunatateste.

In schimb, majorarea semnificativa a datoriei orasului si a ratei datoriei, care ar putea proveni dinspre furnizorul de energie termica Radet, detinut de municipalitate si care are datorii foarte mari, ar afecta ratingul Capitalei.

Fitch noteaza ca bugetul de venituri si cheltuieli este solid, desi fluctuant, veniturile operationale inregistrand o crestere de 40% in 2007, fata de o medie de 18% in perioada 2003 - 2006.

In ciuda cresterii costurilor cu finantarea si majorarii personalului, Fitch se asteapta ca un control bun al cheltuielilor sa mentina performantele orasului la un nivel bun pe termen mediu.

Cu toate acestea, temperarea cresterii veniturilor, pe fondul incetinirii cresterii economice la nivelul tarii, ar putea duce la o scadere a performantei, sustine Fitch.

Economia orasului sustine veniturile Bucurestiului, impozitele generate si colectate la nivelul Capitalei reprezentand 80% din veniturile municipalitatii.

Dupa o crestere medie anuala de 6% in perioada 2003-2007, economia romaneasca da semne de supraincalzire, pe fondul accentuarii inflatiei, volatilitatii monedei nationale si adancirii deficitului de cont curent. Acesti factori ar putea fi agravati de incetinirea economica pe plan mondial.

Cu toate ca sistemul bugetar puternic centralizat al Bucurestiului este sustinut si de stat, care controleaza pozitia financiara a orasului si aproba contractarea de credite, aceasta situatie este o constrangere pentru flexibilitatea bugetara a orasului. Statul controleaza baza de impozitare a capitalei, nivelul taxelor si incasarea principalelor venituri, dar si cheltuieli importante, precum cele cu salariile angajatilor.

Datoria orasului, in totalitate in moneda straina, mai ales in euro, a crescut la 2,3 miliarde de lei la finalul anului trecut, reprezentand 78% din veniturile curente, de la 22% in 2003. Nevoile ridicate de investitii si promisiunile pe care si le-a luat administratia privind imbunatatirea infrastructurii va ridica datoria la 2,7-2,8 miliarde de lei pana in 2010, ceea ce va reprezenta 80% din veniturile curente estimate.

Rata de acoperire a datoriilor si serviciul datoriei ar trebui sa ramana la un nivel solid in anii urmatori, sustinute de performanta puternica prognozata.

Totusi, riscul valutar nu este acoperit in niciun fel si este generat in mare parte de platile obligatiunilor emise in 2005, in valoare de 500 milioane euro, cu scadenta in 2015, ceea ce face ca Bucurestiul sa fie vulnerabil in fata fluctuatiilor valutare si a riscurilor de refinantare, avertizeaza Fitch.

Bucurestiul realizeaza 14,6% din produsul intern brut (PIB) al Romaniei, circa 85% din PIB-ul Regiunii Bucuresti-Ilfov si concentreaza 64,3% din volumul total al investitiilor straine directe in Romania, potrivit presedintelui Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti, Sorin Dimitriu.

Anuntul Fitch vine la putin timp dupa decizia altei mari agentii de evaluare financiara, Standard & Poor's (S&P), care a coborat in 28 octombrie de la 'stabila' la 'negativa' perspectiva ratingului Bucurestiului, dupa decizia de de revizuire in jos a calificativelor de tara ale Romaniei. S&P confirmase ratingul 'BB+' pentru credite pe termen lung.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri