Premierul Calin Popescu Tariceanu a anuntat ca Executivul a decis, in sedinta de ieri, sa amane privatizarea producatorului chimic Oltchim, argumentand ca, in acest moment, piata nu permite vanzarea societatii.
"In acest moment, punem procesul de privatizare in stand-by. Nici nu este o piata care sa permita realizarea acestui proces, care vrem sa se desfasoare in bune conditii, astfel incat sa putem garanta pastrarea locurilor de munca", a declarat Tariceanu.

El a spus ca Executivul va lua masuri de sprijinire a societatii prin schema ajutorului de stat, astfel incat sa poata functiona in continuare.

Decizia Guvernului vine in contextul in care conducerea Oltchim este in conflict cu al doilea actionar ca importanta al companiei, grupul german PCC (Petro Carbo Chem) SE, care l-a acuzat pe directorul general al combinatului, Constantin Roibu, de prezentarea unei strategii de dezvoltare bazata pe date eronate si de lipsa de transparenta.

PCC, care detine 12,9% din actiunile Oltchim, insista pentru privatizarea combinatului, de care se aratase la un moment dat interesata compania azera de petrol si gaze SOCAR.

In mai, premierul Calin Popescu Tariceanu declarase, la Ramnicu Valcea, ca ar dori ca Oltchim sa fie privatizata cu un investitor roman si ca nu vrea investitori strategici, ci o societate puternica romaneasca, care sa atraga eventual si investitori straini. Declaratia primului ministru fusese calificata de PCC, la acea data, drept una care tine de politica si de campania electorala.

Combinatul a fost puternic afectat de criza economica, conducerea anuntand saptamana trecuta ca va reduce temporar cantitatea de etilena si propilena cu care se aprovizioneaza de la Petrom, iar in luna noiembrie isi va reduce activitatea cu pana la 40%, pentru a evita acumularea de pierderi.

Aproximativ 550 de salariati ai combinatului isi vor pierde locul de munca in perioada noiembrie 2008- ianuarie 2009, ca urmare a scaderii consumului de produse chimice pe perioada de iarna si a crizei economico-financiare.

Reprezentantii AVAS - actionarul majoritar al Oltchim - au declarat la finalul lunii octombrie, pentru NewsIn, ca situatia economica internationala nu va influenta procedurile de pregatire pentru privatizarea societatilor din portofoliu AVAS, institutia precizand ca, pana la sfarsitul anului, doreste sa lanseze la privatizare mai multe societati, printre care Oltchim, Complexul Energetic Craiova, Cuprumin Abrud si IOR Bucuresti.

Presedintele Traian Basescu a declarat luni seara, dupa intalnirea avuta cu administratia Oltchim, ca va primi din partea conducerii combinatului un raport, care va sta la baza discutiilor cu viitorul Guvern pe tema masurilor ce trebuie luate pentru a contracara efectele crizei economice
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri