Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, la finalul sedintei Comitetului Executiv National, ca social-democratii au votat pentru formarea Guvernului cu PD-L, dar fara UDMR, si cu conditia pastrarii proportiei de la alegeri si a elementelor sociale din programul de guvernare al PSD.
"Avem primul mandat de negociere cu PD-L. (...) Am considerat ca, in acest moment, obligatia noastra este asigurarea stabilitatii in tara", a declarat liderul social-democrat, precizand ca negocierile s-ar putea finaliza prin semnarea unui protocol. "Este o negociere legata de proportia voturilor obtinute si de mandatele din Pralament. Am mandat de a incepe o negociere extinsa cu cei din PD-L si, dupa negocieri si semnarea unui eventual protocol, vom stabili impartirea functiilor", a precizat Geoana.

"Participarea PSD la guvernare este o garantie ca criza nu va face victime in randul oamenilor obisnuiti din aceasta tara. Puteam sa ramanem in opozitie dar acest lucru ar fi insemnat abdicarea de la mandatul social si de la mandatul primit de la cateva milioane de romani", a mai spus liderul PSD.

Mircea Geoana a anuntat ca voturile "pentru" au fost peste 40, iar 17 au fost impotriva.

Vicepresedintele PSD, Ilie Sarbu, a declarat ca discutiile s-au axat pe programe, nu pe marginea fuctiei de prim-ministru si nici pe portofolii.

Iliescu, Nastase si Hrebenciuc au votat pentru o alianta PSD-PNL


In ceea ce priveste dorinta membrilor Comitetului Executiv de a guverna fara UDMR, acesta a spus ca, in acest sens, s-au exprimat social-democratii din toate zonele - Moldova, Ardeal si din sudul tarii. El a spus ca sunt 100% sanse ca PSD sa intre la guvernare cu PD-L. "Cred ca, daca am ajuns sa dam acest vot, semnale erau deja de la PD-L", a raspuns el intrebarilor adresate de ziaristi.

Basescu – Intalnire cu liderii politici

Presedintele Traian Basescu le-a transmis tututor liderilor politici invitatia de a veni, la discutii, la ora 20.00, la Palatul Cotroceni, precizand ca asteapta ca acest dialog "sa plece exclusiv de la imperativul interesului national".

"Asa cum m-am angajat la consultarile din 5 decembrie va invit luni, 8 decembrie,ora 20.00, la Palatul Cotroceni, alaturi de o delegatie a partidului dumneavoastra compusa din presedintele partidului, insotit de doua persoane, la o intalnire la care vor fi invitati reprezentantii tuturor partidelor parlamentare. Cu convingerea ca vom avea un dialog care sa plece exclusiv de la imperativul interesului national(...)", se precizeaza in invitatia trimisa se seful statului.

Invitatia a fost trimisa liderilor Calin PopescuTariceanu, Emil Boc, Mircea Geoana, Daniela Popa, Marko Bela si lui Varujan Pambuccian, din partea grupului minoritatilor nationale, altele decat cea maghiara.

Marko: Dorim un Guvern stabil cu PD-L si, daca se poate, majoritar





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri