Candidatul nominalizat pentru functia de ministru al finantelor, Gheorghe Pogea (PD-L) a primit, sambata, avizul favorabil din partea Comisiilor pentru Finante din cele doua Camere, cu 31 de voturi "pentru", opt "impotriva" si zero abtineri.
Deficitul bugetar se plaseaza, in prezent, la 3,67% din PIB si ar putea atinge 4% din PIB pana la finalul acestui an, insa nu se pune problema daca deficitul bugetar este mare sau mic, ci daca este finantabil, a spus, sambata, ministrul desemnat al finantelor, Gheorghe Pogea.

"Nu se pune problema daca deficitul bugetar este mare sau mic, ci daca este finantabil. Acesta s-ar putea adanci la sfarsitul anului pana la 4% din PIB, avand in vedere ca acum este undeva la 3,67% din PIB", a adaugat Pogea, in cadrul audierii de la Comisia pentru Buget, Finante si Banci de la Camera deputatilor.

Referitor la reducerea deficitului bugetar in 2009, pana la 1,7% din PIB, nivel prevazut in varianta revizuita a programului de guvernare PSD - PD-L, ministrul desemnat al finantelor a spus ca exista o anumita relativitate, care tine de ritmul de cresterea economica de anul viitor.

"Reducerea deficitului in 2009 la 1,7% din PIB ramane valabila, insa are o anumita relativitate, in functie de ce se va intampla cu economia anul viitor, respectiv de nivelul cresterii economice", a mai spus Pogea, potrivit NewsIn.

Noul guvern PD-L - PSD vrea sa reduca deficitul bugetar la 1,7% din produsul intern brut (PIB) in 2009, de la circa 4% din PIBin acest an, a declarat Pogea, intr-un interviu acordat Reuters.

Actualul ministru al economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, miercuri, ca deficitul bugetar s-ar putea adanci "la 3-4% din produsul intern brut (PIB) in 2008", in functie de veniturile la buget din noiembrie si decembrie.

Varujan Vosganian declarase marti, la Realitatea TV, ca in ultimile trei luni incasarile la bugetul de stat au fost mai mici cu aproape 2 miliarde euro fata de istoricul aceleiasi perioade din ultimii ani si se asteapta ca, mergand pe aceasta tendinta, incasarile sa fie mai mici in 2009 cu circa 3 miliarde euro.

"Ne-am propus sa reducem drastic deficitul bugetar, de la circa 4% (din PIB) anul acesta. Criza nu asteapta", a spus Pogea, pentru Reuters.

"Vor avea loc reduceri masive ale cheltuielilor publice si vom favoriza doar cheltuieli legate de investitii", a adaugat el. Pogea a mentionat ca noul guvern, care ar putea fi validat de Parlament in 22 decembrie, spera ca ratingul Romaniei sa revina in categoria investment grade in sase luni.

Guvernul tintea pentru acest an un deficit bugetar de 2,3% din PIB.

Ministerul Economiei si Finantelor nu a fost, pana acum, transparent in acordarea ajutorului de stat, iar aplicarea noilor scheme de ajutor de stat pentru sustinerea activitatii de productie a IMM-urilor poate fi un stimulent puternic in contextul crizei, a mai spus ministrul desemnat al finantelor.

"Se pune intrebarea cum stimulam economia, in contextul crizei financiare internationale.
Aplicarea noilor scheme de ajutor de stat pentru incurajarea activitatii de productie a IMM-urilor poate fi un stimulent puternic", a declarat, sambata, Gheorghe Pogea, in cadrul audierilor de la Comisia pentru Buget, Finante si Banci din Camera Deputatilor.

El a completat ca "furnizorul ajutorului de stat, Ministerul Economiei si Finantelor, nu a fost transparent pana acum, iar transparenta in acordarea ajutorului de stat, de acum inainte, va stimula investitorii".

Ministrul desemnat al finantelor a amintit, citind din programul de guvernare al PSD - PD-L, ca noul guvern doreste majorarea subventiilor in agricultura si acordarea acestora inaintea inceperii lucrarilor agricole de primavara.

De asemenea, executivul desemnat urmareste modificarea cosului de preturi la energia electrica si gaze naturale, in vederea scaderii costurilor pentru populatie.

Pentru reducerea birocratiei, Pogea are in vedere "scaderea numarului de taxe si tarife, incepand cu cele ale caror costuri de administrare sunt superioare incasarilor efective".

Programul economic al noului guvern prevede reducerea in 2009
cu 15% a cheltuielilor publice cu bunurile si serviciile fata de acest an, instituirea unui moratoriu pe 12 luni prin care se interzic achizitiile neesentiale, a spus sambata ministrul desemnat al finantelor, Gheorghe Pogea.

Moratoriul ar presupune interzicerea achizitionarii de bunuri si servicii, inclusiv obiecte de inventar, neesentiale pentru functionarea instiitutiilor publice.

De asemenea, noul guvern isi propune sa reduca gradual cheltuielile cu personalul din administratia publica centrala si locala cu pana la 20%, a precizat Pogea, in cadrul audierii de la Comisia pentru Buget, Finante si Banci de la Camera Deputatilor.

O alta prevedere a noului program de guvernare consta in eliminarea de la bugetare a posturilor vacante din institutiile publice centrale si locale existente la 31 decembrie 2008, care reprezinta aproximativ 139.500 de posturi, a mentionat el.

Prevederile sunt menite sa ajute la restrangerea deficitului bugetar pana la 1,7% din produsul intern brut (PIB) in 2009, de la circa 4% din PIB la finalul acestui an - dupa estimarile ministrului desemnat -, in conditiile in care noul guvern mentine cota unica de 16% si vrea sa acorde compensatii si deduceri fiscale pentru persoanele cu venituri mici.

"Principala preocupare va fi pentru proiectul de buget in perioada urmatoare, deoarece bugetul a fost facut cand criza inca nu lovise economia si trebuie refacut in conditiile de descrestere a ritmului economiei. Prin Legea bugetului de stat pe 2009, vom acorda o atentie foarte mare realizarii investitiilor publice in infrastructura si maximazarii accesarii fondurilor structurale si asigurarii sumelor necdesare cofinantarii proiectelor de investitii", a mai spus Pogea.

Prezent la audieri, Daniel Chitoiu, vicepreseditele Comisiei de Buget, Finante si Banci de la Camera Deputatilor si sef al ANAF, a mentionat ca noul guvern va avea o sarcina dificila, in conditiile in care incasarile la buget scad drastic incepand cu octombrie.

"In ultimele doua luni de zile, economia scade cu 10% in fiecare luna. Veniturile colectate la buget pana la sfarsitul lui septembrie reprezentau 101% fata de ceea ce era progrmat uinitial. Inca din octombrie au inceput sa scada drastic, pe fondul rerducerii activitatii la marile companii, ceea ce a dus si la scaderea activitatii economice", a spus Chitoiu.

In privinta Codului fiscal si de procedura fiscala, ministrul desemnat al finantelor a mentionat ca acesta trebuie rescris de o maniera unitara, iar orice modificare a sa trebuie anuntata cu mult timp inainte, pentru ca firmele sa aiba timp sa-si faca planuri.

"Fundamentul programului de guvernare pleaca de la componenta economica, iar in zilele urmatoare vom vedea clar care sunt politicile economice pe care le vom urma pentru preintampinarea crizei care se pare ca anul viitor va fi resimtita mai mult si in Romania", a declarat, tot sambata, premierul desemnat Emil Boc.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri