Exporturile Romaniei au scazut in decembrie 2008 cu aproximativ 17% fata de perioada echivalenta din 2007, iar in prima decada a lunii ianuarie, exporturile catre statele din afara UE au suferit o comprimare mai accentuata, cu 46%, potrivit estimarilor Asociatiei Exportatorilor.
"Nevoia de sustinere a exportatorilor din partea statului este extrem de mare, in conditiile in care, potrivit datelor noastre, in decembrie exporturile au scazut cu circa 17%, iar in prima decada a lunii ianuarie, cele catre zone non-UE au suferit o scadere cu 46%. Consideram ca Asociatia Nationala a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR) si Eximbank au facut deja ce puteau face pentru a sustine exporturile in conditiile crizei", a spus presedintele ANEIR, Mihai Ionescu.

"Nu am asteptat schimbarea Guvernului sau planul anti-criza, cand stiam ca exporturile au inceput sa scada inca din noiembrie", a mai spus Ionescu.

In noiembrie 2008, exporturile de bunuri romanesti s-au redus cu 9% fata de aceeasi luna din 2007, pana la 2,54 miliarde euro, in timp ce importurile au scazut cu 17%, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS).

La inceputul lui decembrie, seful ANEIR a declarat ca "exporturile au intrat deja in recesiune", potrivit NewsIn.

Ionescu explica ca, in noiembrie 2008, cererea pentru exporturi s-au diminuat pe toate activitatile cu 10-35% fata de comenzile initiale, iar "pentru anul viitor o incertitudine majora o reprezinta reinnoirea contractelor", cele mai afectate domenii fiind industriile metalurgica si siderurgica, textila, auto, chimica, a mobilei si a sticlei.

Datele Statisticii arata ca exporturile catre partenerii comerciali din UE au scazut cel mai mult in noiembrie 2008, cu 10,6% fata de aceeasi luna din 2007, pana la 1,815 miliarde euro, in timp ce exportul catre state din afara UE a suferit mai putin, reducandu-se cu doar 4,6%, la 720,7 milioane euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri