Numarul sesizarilor penale facute de Garda Financiara a crescut anul trecut cu 82%, pana la 4.321, iar valoarea prejudiciilor constatate a sporit cu 56,7%, pana la 2,19 miliarde lei (595,8 milioane euro), se arata in raportul de activitate al Garzii, scrie NewsIn.

Valoarea prejudiciilor se refera strict la rezultatele actiunilor initiate de Garda Financiara, neincluzand prejudiciile aferente constatarilor efectuate de institutie la sesizarea ori din dispozitia organelor de cercetare penala, se precizeaza in raportul de activitate.

Numarul firmelor verificate a fost de 176.201 in 2008, iar totalul actelor control incheiate a fost de 168.713, potrivit raportului.

In schimb, valoarea amenzilor stabilite a scazut anul trecut cu 9%, pana la 251 milioane lei, iar cea a amenzilor incasate s-a diminuat cu 12,4%, pana la 156 milioane lei.

Valoarea confiscarilor stabilite a urcat in 2008 cu 26,3%, pana la peste 131,4 milioane lei, din acestea fiind incasate insa doar 11,5 milioane lei. In acest indicator, nu a fost cuprinsa contravaloarea marfurilor indisponibilizate, care fac obiectul unor sesizari penale, respectiv tigarete, alcool si bauturi alcoolice, precum si a celor care, conform prevederilor legale, sunt supuse procedurilor de distrugere, se mai arata in raport.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si
Review George Butunoiu: Restaurantele ca Turquoise vor iesi din top