Raportul leu/euro se va situa in jur de 3,5 lei pentru sfarsitul anului. Evolutia dolarului este influentata din plin de efectele devastatoare ale uraganului Katrina care a lovit SUA.

Cursul leu/euro la contractele futures incheiate la Bursa din Sibiu s-a situat in jurul valorii de 3,5 lei pentru un euro pentru Craciun. Stabilitatea din piata valutara, generata de cumpararile BNR din piata valutara, a avut drept efect o aliniere a preturilor futures atat pentru scadenta lunara, cat si pentru Craciun. "BNR a calmat tendintele speculative ale bancilor sau fondurilor de afara, pragul de 3,5 lei putandu-se mentine pentru o buna bucata de timp", crede un broker sibian. "O astfel de valoare poate multumi exportatorii, care s-au infruntat si cu nivelul de 3,4 lei. Cum dolarul a scazut pe pietele internationale si nu pare a-si reveni prea curand, a fost rezolvata si problema importurilor de combustibili", mai spune brokerul. Raportul leu/euro cu scadenta lunara a fluctuat intre 3,4850 si 3,51 de lei, iar pentru Craciun, intre 3,4805 si 3,51 de lei. In luna august, rezervele valutare ale BNR au crescut cu peste 1,5 miliarde de euro, ajungand la 16,43 miliarde de euro, in principal in urma cumpararilor bancii centrale din piata valutara si a intrarilor din emisiunea de obligatiuni Bucuresti.

EVOLUTIE.

In saptamana care a trecut, cursul leu/euro stabilit de BNR a scazut de la 3,5305 lei in sedinta de luni la 3,5005 lei marti, pentru ca la sfarsitul saptamanii (2 septembrie) sa se situeze la 3,5135 de lei pentru un euro. Luna august s-a incheiat la un raport de 3,5111 lei pentru un euro.

DOLAR.

Moneda americana s-a depreciat vizibil in ultima saptamana atat pe piata internationala, cat si in raport cu leul, de vina fiind efectele provocate de uraganul Katrina, dar si cresterea preturilor la titei. Cursul leu/dolar stabilit de BNR a evoluat de la 2,8669 de lei pentru un dolar la inceputul saptamanii la 2,7957 de lei la sfarsitul perioadei. La bursa din Sibiu, preturile futures ale paritatii cu scadenta lunara au urcat de la 1,2155-1,2175 la inceputul saptamanii la 1,2520 dolari la sfarsitul ei. Pentru Craciun, preturile au urcat de la 1,2250-1,2260 la 1,2510 dolari.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri