Rata anuala a inflatiei a coborat in aprilie in conformitate cu estimarile analistilor, pana la 6,45%, de la 6,71% in martie, pe fondul ieftinirii tarifelor la servicii si a stagnarii preturilor la alimente, care au contrabalansat scumpirea marfurilor nealimentare, a anuntat Statistica.
Analistii estimau ca inflatia anuala s-a temperat in aprilie la un nivel cuprins intre 6,4% si 6,7%, pe fondul unui curs de schimb mediu in scadere fata de luna precedenta si al ieftinirii medicamentelor din import, care au diminuat impactul generat de majorarea accizelor la tutun si alcool, potrivit NewsIn.

Fata de luna anterioara, preturile de consum au crescut in aprilie cu 0,27%, dupa ce preturile marfurilor nealimentare au crescut cu 0,81%, iar cele ale produselor alimentare, cu 0,03%. In schimb, tarifele la servicii s-au micsorat cu 0,45%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS).

De la inceputul acestui an, in cosul de consum al romanilor, pe baza caruia INS calculeaza inflatia, alimentele au o pondere de 37,58%, marfurile nealimentare de 44,05%, iar serviciile cantaresc 18,37%.

Cele mai mari cresteri de preturi au fost inregistrate in aprilie la tutun si tigari (6,25%) si la alte legume si conserve de legume (1,34%). Combustibilii s-au scumpit cu 0,27%, iar pretul medicamentelor a crescut cu 0,47% fata de luna anterioara.

Preturile la carne si produse din carne au crescut, in medie, cu 0,19%, painea s-a scumpit cu 0,09%, iar zaharul, cu 0,43%. In schimb, uleiul s-a ieftinit cu 3,34%, ouale, cu 3,02%, si cartofii, cu 2,05%. De asemenea, laptele si produsele lactate au costat, in medie, cu 0,05% mai putin decat in a treia luna a acestui an.

Chiriile au scazut, in medie, cu 0,97%, iar pentru apa, canal si salubritate, romanii au platit in aprilie cu 0,89% mai mult decat in luna trecuta. Transportul urban a fost cu 0,38% mai scump decat in martie. In schimb, transportul aerian s-a ieftinit cu 2,08%, iar preturile la serviciile de telefonie, cu 2,09% fata de luna anterioara.

Pe partea de marfuri nealimentare, in a patra luna din 2009 pretul la autoturisme si piese de schimb a scazut cu 1,34%, iar energia electrica, gazele si incalzirea centrala s-au ieftinit cu 0,32%.

Cresterea medie a preturilor de consum din intervalul mai 2008 - aprilie 2009 fata de precedentele 12 luni - indicator care conteaza in criteriile nominale de convergenta la zona euro - a coborat in aprilie la 7,4%, de la 7,5% in martie, iar inflatia determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) a scazut cu 0,2 puncte procentuale fata de martie, la 7,4%.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) tinteste in acest an o inflatie de 3,5% plus sau minus un punct procentual (2,5-4,5%), dar ultima sa prognoza indica un nivel al inflatiei de 4,4% la finalul anului, revizuita usor in scadere fata de nivelul estimat anterior. De asemenea, BNR a revizuit in scadere prognoza pentru inflatia la finalul anului viitor, de la 3,2% la 2,8%, in conditiile in care tinta pentru anul viitor a fost stabilita la 3,5%, plus sau minus un punct procentual.

La finalul anului trecut, rata anuala a inflatiei coborase la 6,3%, sub prognoza de inflatie a bancii centrale pentru finalul lui 2008, de 6,7%, insa mult peste tinta BNR de 3,8% plus sau minus un punct procentual (2,8-4,8%).

Seful misiunii Fondului Monetar International (FMI) in Romania, Jeffrey Franks, atragea atentia spre finalul lunii martie ca revenirea inflatiei in intervalul tintit de BNR pana la sfarsitul lui 2009 este cruciala pentru Romania si ca este importanta mentinerea acesteia la un nivel sustenabil in urmatorii ani.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri