Guvernul a modificat actul normativ referitor la statutul Fondului de Garantare astfel incat sa poata garanta si creditele pentru achizitionarea de locuinte, urmand ca Ministerul Finantelor Publice sa discute astazi cu bancile pentru stabilirea criteriilor de participare la programul "Prima Casa", a anuntat premierul Emil Boc.

"Am extins obiectul de activitate al Fondului National de Garantare astfel incat sa garanteze si creditele acordate pentru programul Prima Casa", a anuntat Boc, citat de NewsIn.

Statul va lucra cu toate bancile care vor raspunde cerintelor impuse de Guvern: sa aiba reprezentare nationala, sa nu solicite un avans mai mare de 5% la contractarea creditului pentru achizitionarea unei locuinte si sa perceapa dobanzi sub cele practicate in acest moment pe piata, a declarat marti premierul Emil Boc.

Bancile vor fi selectate in urma unei licitatii organizate de Ministerul Finantelor. Prin alocarea celor 100 de milioane de euro pentru acest program, prin Fondul de Garantare, ar putea fi achizitionate in 2009 locuinte in valoare totala de un miliard de euro. Statul garanteaza un imprumut de cel mult 60.000 de euro pentru ca pretul mediu de achizitionare a unui apartament este, la nivel national, de circa 60.000 de euro, a precizat precizat premierul in urma cu cateva zile.

Resursele fondului vor fi asigurate dintr-un imprumut de 100 milioane euro, care va fi garantat de stat in proportie de 80%, prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, caruia ii va fi extins obiectul de activitate, putand garanta inclusiv creditele ipotecare ale bancilor.


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si