Presedintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis oficialilor de la FMI ca iesirea din criza se poate realiza doar prin sustinerea mediului de afaceri, prin scaderea impozitarii, concomitent cu reducerea cheltuielilor statului, se arata intr-un comunicat al PNL remis NewsIn.
"Atat liderul PNL Crin Antonescu, cat si vicepresedintele liberal Dan Radu Rusanu au subliniat ca iesirea din criza se poate realiza doar prin sustinerea mediului de afaceri, prin scaderea impozitarii, concomitent cu reducerea cheltuielilor statului. (...) O alta masura sustinuta de PNL si discutata in cadrul intalnirii este diminuarea conditionalitatilor pentru accesarea fondurilor europene. In noul context economic, aceste conditii sunt mai restrictive decat in trecut. De exemplu, sumele pentru cofinantare ar trebui sa fie reduse la un nivel suportabil", informeaza PNL, dupa ce Crin Antonescu si Dan Radu Rusanu s-au intalnit in cursul acestei zile cu delegatia FMI.

PNL a cerut Guvernului sa-si respecte angajamentele privind reducerea cheltuielilor guvernamentale si a aparatului de stat pe care si le-au asumat liderii partidelor aflate la guvernare, mai informeaza comunicatul. Crin Antonescu a criticat totodata masurile economice adoptate de Guvern, care impiedica functionarea libera a mediului de afaceri si au ca efect adancirea crizei.

Geoana, catre delegatia FMI: Reducerea "brutala" a slujbelor din administratie nu e o solutie

Mircea Geoana le-a transmis reprezentantilor FMI, cu care a avut o intalnire, ca reducerea pripita si brutala a locurilor de munca din sectorul bugetar, fara un plan coerent de reforma a administratiei, nu reprezinta o solutie pentru scoaterea Romaniei din criza, informeaza un comunicat PSD.

„Concedierea brutala si fara logica nu este o solutie. Sunt ingrijorat de ce se intampla cu oamenii si nu vorbesc doar in calitate de social-democrat. (...) Daca taiem doar locurile de munca fara sa tinem cont de economia reala, riscam sa ajungem la un efect de bumerang si o functionare si mai deficitara a institutiilor statului” a precizat Mircea Geoana, potrivit comunicatului. La randul sau, Jeffrey Franks, seful delegatiei FMI, i-a replicat liderului PSD ca institutia pe care o reprezinta nu doreste sa impuna Romaniei masuri specifice, cum ar fi concedierea a 20% dintre angajatii din sectorul bugetar si ca unul dintre obiectivele principale ale programului cu Romania vizeaza reducerea deficitului, ceea ce nu inseamna neaparat reducerea locurilor de munca. Mircea Geoana le-a mai solicitat oficialilor sa accepte o reducere a cheltuielilor publice, in paralel cu unele masuri de stimulare a economiei, cum ar fi neimpozitarea profitului reinvestit, sau o mai mare transparenta in ceea ce priveste rambursarile de TVA.

„Solutiile sunt variate. Mai putine cresteri de salarii si micsorarea unor cheltuieli, reprezinta o varianta simpla si, e adevarat, dureroasa, pentru a reduce deficitul bugetar. Dar vom incerca sa fim mai flexibili pentru ca am invatat din greselile pe care le-am facut acum 10-12 ani in Asia”, a mai declarat Franks, citat de comunicatul PSD. Jeffrey Franks a mai afirmat ca va cere permisiune de la Washington pentru a putea fi mai flexibil cu astfel de solutii, cu conditia ca deficitul bugetar sa fie tinut sub control. El si-a exprimat aprecierea fata de rolul constructiv pe care PSD l-a avut in cadrul coalitiei de guvernare si a negocierilor cu FMI, mai informeaza comunicatul social-democratilor.

Oficialul FMI i-a mai spus lui Mircea Geoana ca economia romaneasca va inregistra o scadere de 8,5 sau chiar 9 procente in 2009, conform estimarilor FMI, iar deficitul bugetar va atinge cota de peste 8% din PIB in absenta unor masuri de reducere a cheltuielilor din partea Guvernului. Franks a mai declarat ca FMI este dispus sa accepte un deficit bugetar de pana la 7,2% din PIB, iar partii romane ii revine astfel sarcina de a reduce cheltuielile cu circa 0,9% din PIB.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri