Platile pentru cererile de sprijin pe suprafata pentru 2009 vor fi date incepand cu 16 octombrie, a declarat directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Daniel Constantin.
"La data de 16 octombrie, dorim sa incepem platile pentru suprafete. Asta inseamna ca noi trebuie sa terminam controalele pana la inceputul lunii octombrie", a declarat directorul general APIA, Daniel Constantin.

Acesta a mai spus ca, pana la sfarsitul lunii august, APIA va efectua plati de aproximativ un miliard euro.

De asemenea, directorul general APIA a mai spus ca institutia pe care o coordoneaza are responsabilitatea de a verifica datele declarate de fermieri privind cererile de plata, precum si indeplinirea conditiilor de eligibilitate.

Verificarea cererilor de plata se realizeaza prin controale administrative si controale pe teren.

Daniel Constantin a mentionat ca fermierilor care nu permit realizarea controlului pe teren le sunt respinse cererile de plata. Controalele se efectueaza pe o baza de 10% din numarul total de cereri inscrise, cele care sunt controlate fiind selectate aleatoriu.

De asemenea, Ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ilie Sarbu, a declarat intr-un in luna iulie ca fermierii ar putea beneficia pentru campania agricola de toamna de un avans de 70% din nivelul platilor pe suprafata cuvenite pentru 2009.

APIA a reusit sa achite 92,56%, adica 492 milioane euro, din subventiile pe suprafata aferente anului 2008, pana la data de 30 iunie, termen pana la care Comisia Europeana nu aplica penalitati, pentru care au fost primite confirmari pe baza extraselor de cont. Pe langa aceasta suma agentia a mai achitat subventii pe suprafata aferente 2008 pana la valoarea de 503,6 milioane euro, pentru care nu s-au primit inca extrase de cont.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri