Comisia Europeana a acreditat Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Transport, anuntand, totodata, ca, incepand cu luna august 2009, vor fi efectuate primele plati intermediare pentru proiectele finantate in cadrul acestui program, se arata intr-un comunicat al MTI.
"Comisia Europeana a notificat Ministerul Transporturilor si Infrastructurii ca documentele de evaluare a Autoritatii de Management si sistemele de gestionare si control pentru Programul Operational Sectorial Transport sunt conforme cu Regulamentul Comisiei Europene", se arata in comunicatul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.

Programul Operational Sectorial Transport a fost aprobat in anul 2007, dar Autoritatea de Management nu a fost acreditata in acel an, desi acest demers trebuia sa fie initiat la scurt timp dupa aprobare, anunta NewsIn.

In 2008, Comisia Europeana a transmis Ministerului Transporturilor avertismente repetate pentru a asigura sistemele de gestionare si control al Autoritatii de Management, insa nu au fost luate masurile efective in acest sens, nici la nivelul MTI, nici al institutiilor beneficiare, respectiv CNADNR si CFR SA.

Demersurile necesare au fost luate in decursul acestui an, cand reprezentantii Ministerului Transporturilor si Infrastructurii si cei ai Comisiei Europene au deschis o serie de discutii punctuale pentru acreditarea Autoritatii de Manangement a Programului Operational Sectorial de Transport.

Reprezentantii CE au evaluat pozitiv demersurile intreprinse de MTI – la nivelul ministerului, dar si al CNADNR si CFR S.A. – in gestionarea eficienta a fondurilor europene. Astfel, in acest an au fost modificate organigramele MTI, CNADNR si CFR SA, au fost regandite procedurile de lucru intre compartimente si Autoritatea de Management si au fost create unitati de management pentru fiecare proiect in parte.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri