Putem oferi posibilitati concrete de colaborare cu tineri din Romania, mai ales daca descoperim persoane care sunt specializate in anumite domenii mai putin obisnuite.”
Luigi Neri,
presedintele Asociatiei Italiene de Cercetare “Assoricerca”



“Cenusaresele” pe piata fortei de munca din Romania sunt, fara discutie, tinerii interesati de cercetare. Faptul ca acestia parasesc tara si se stabilesc pe meleaguri mai primitoare, din punctul de vedere al statutului social si al remuneratiei, nu mai este o noutate pentru nimeni. “Surpriza pe care am avut-o aici este faptul ca activitatea de cercetare este absolut normala, ca toate celelalte, din care poti sa traiesti mai bine sau mai rau, in functie de abilitatile tale personale”, spune Florin Lung, doctorand in domeniul termoelectricii la Universitatea Clemson, Carolina de Sud, departamentul de Fizica si Astronomie.

Florin a parasit Romania in primavara acestui an si nici prin cap nu-i trece sa revina in tara. “Sa gasesc iar vreun sef care spune la orice: Nu putem sa va alocam bani pentru asta, faceti cum puteti, aveti asta in fisa postului? Cum nu am probleme cu statutul legal aici, in Romania nu m-as intoarce”, spune acesta. Pe langa avantajele dotarii materiale propriu-zise a laboratoarelor si ofertele variate de joburi, Florin Lung mentioneaza faptul ca in Romania a castigat 500 lei pe luna anul trecut. Prin comparatie, “un student la doctorat castiga aici in mana in jur de 700-800 dolari, plus costul asigurarii si al altor cateva taxe de studii”, adauga el. Nici in Uninea Europeana tinerii cercetatori nu o duc rau deloc. Mai mult, acest domeniu este considerat prioritar de catre autoritati, fiind puternic finantat din fonduri comunitare. O zona extrem de interesanta, care se afla in plina expansiune, este aceea a cercetarii aplicative. Mai exact, este vorba despre colaborarea dintre laboratoare sau institute care furnizeaza know-how sau tehnologie firmelor private doritoare sa realizeze produse cu un grad ridicat de inovare.

Cei care sunt preocupati de acest domeniu recunosc potentialul deosebit al tinerilor cercetatori romani. Colaborarea cu astfel de laboratoare sau firme constituie o oportunitate valoroasa pentru doctoranzi sau angajati in cadrul institutelor din Romania. Unora dintre ei, sansa le poate bate la usa luna aceasta. O delegatie de cercetatori din Italia, reprezentand cincisprezece laboratoare de cercetare care furnizeaza tehnologie pentru diferite industrii, a vizitat institutii din domeniu in Bucuresti, Timisoara si Arad. “In urma intalnirilor cu firme, mediul universitar si cercetatori vom studia posibilitatile de colaborare pe proiecte, specifice. In cadrul acestor proiecte, vom observa atent anumite aptitudini deosebite ale tinerilor romani”, spune Luigi Neri, presedintele Asociatiei de Cercetare si Dezvoltare “Assoricerca”.
Cat priveste oportunitatile din Romania, acestea sunt inca numai un vis frumos. Specialistii care doresc sa faca cercetare mai au o speranta: asteapta efectele concrete ale dublarii bugetului pentru cercetare, in 2006, asa cum au anuntat saptamana trecuta autoritatile de resort.