Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN) va investi circa 10 milioane euro in cateva centre de informare a publicului si pregatire a personalului in domeniul securitatii nucleare si securizarea surselor radioactive, a declarat presedintele CNCAN, Vajda Borbala, potrivit NewsIn.
"Este vorba de o investitie totala de circa 10 milioane euro. Vrem sa facem un centru de excelenta in domeniul securitatii nucleare, in judetul Arges, cu sprijin international si care sa atraga manifestari tehnice (workshop-uri, training-uri, seminarii), un centru de securizare a surselor radioactive utilizate in medicina, un centru de informare a publicului, un centru de pregatire a personalului, dar si un centru de supraveghere in timp real a deplasarii surselor radioactive pe teritoriul Romaniei", a declarat luni presedintele Comisiei Nationale pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CNCAN), Vajda Borbala, in cadrul unei conferinte la Sinaia.

De asemenea, vor fi construite sapte sedii pentru centrele regionale ale CNCAN, precum si un nou sediu central in Bucuresti.
Potrivit presedintelui CNCAN, sursele de finantare necesare acestui proiect vor veni, cel mai probabil, dintr-un credit bancar, fara garantie guvernamentala.

"Noi am economisit deja o parte din aceasta suma. Anul viitor speram sa incepem constructia lor, iar in 2011, vrem ca toate aceste centre sa fie finalizate", a mai spus Vajda Borbala.

CNCAN este autoritatea nationala in domeniul reglementarii, autorizarii si al controlului activitatilor nucleare, aflata sub coordonarea Guvernului Romaniei. Comisia controleaza Centrala Nuclearo-Electrica de la Cernavoda, reactorii nucleari de cercetare, precum si peste 5.600 de instalatii radiologice, care apartin a circa 4.000 de agenti economici.

La nivel national, CNCAN este responsabila cu elaborarea Strategiei de Securitate Nucleara a Romaniei.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Asiguratorii, pierderi de miliarde dacă COVID-19 anulează Jocurile Olimpice
Setari Cookie-uri