Romania nu isi permite o majorare a TVA in 2010, fiind in continuare intr-o perioada de criza, cu consum mai redus, a declarat ministrul interimar de finante, Gheorghe Pogea, precizand ca bugetul pe anul viitor nu are deloc in vedere o astfel de masura.

"La proiectul de buget pe 2010, nu s-a avut deloc in vedere majorarea TVA, mai ales daca tinem cont ca nici anul viitor nu vom avea un consum ridicat. Nu-ti permiti ca stat o astfel de masura intr-o perioada de criza, nu este deloc indicat", a afirmat Pogea, la audierile din Comisiile reunite de buget-finante din Parlament.

Referitor la cele zece zile de concediu fara plata, pentru care Curtea Constitutionala a amanat decizia pana pe 9 decembrie, Pogea a precizat ca reducerea cheltuielilor care ar fi fost realizata prin aceasta masura "va trebui compensata", potrivit NewsIn.

"Chiar daca se da o decizie ca decizia ar fi constitutionala, nu mai este timp. Suntem intr-o perioada de campanie si avem de pierdut din aceasta cauza", a spus Pogea.

"Va trebui compensata aceasta crestere a cheltuielilor cu 1,68 miliarde lei, suma corespunzatoare aplicarii celor zece zile de concediu fara plata", a adaugat ministrul.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Economie »



Citeste si