Aproximativ 56.000 de romani au fost trimisi in somaj si 26.000 de firme si-au incetat activitatea ca urmare a introducerii impozitului minim, fapt care a condus la pierderi de 100 mil. lei la bugetul de stat, a declarat vicepresedintele CNIPMMR, Florea Parvu.
"Comisia Nationala de Prognoza ne-a prezentat la Ministerul Finantelor Publice o statistica din care reiese ca din cele peste 112.000 de firme care si-au suspendat activitatea dupa noua luni, 26.000 erau active. Prin inchiderea acestor fime, 56.000 de persoane au fost direct afectate. Am facut un calcul pornind de la ideea ca aceste persoane ar fi avut un salariu de 300 de lei, iar impozitul minim pentru acestea este de 200 lei. Prin neincasarea acestor impozite, statul a pierdut 100 de milioane de lei", a spus Parvu, citat de NewsIn.

Acesta a subliniat ca impozitul trebuie eliminat, si daca va fi inlocuit cu impozitul forfetar nici acesta nu va avea un efect benefic, ci dimpotriva.

Astfel, reprezentantii Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) solicita ca ministerul IMM-urilor sa nu fie desfiintat. "Domeniul IMM-urilor are o importanta foarte mare si este cel mai afectat de efectele crizei financiare si economice. Desfiintarea acestui minister este o greseala strategica si va adanci criza in Romania. Absorbtia fondurilor europene va fi incetinita, la fel si adoptarea celor sase proiecte de lege propuse de fostul ministru", a spus presedintele CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.

De asemenea, acesta a precizat ca in cursul saptamanii viitoare reprezentantii IMM-urilor vor avea o intalnire cu reprezentantii Fondului Monetar International si ai Bancii Mondiale.

"Vom solicita eliminarea radicala a impozitului forfetar, scaderea fiscalitatii, iar banii primiti de la cele doua institutii sa fie folositi pentru investitii, si nu pentru sustinerea salariilor bugetare", a precizat Nicolescu.

Potrivit dalelor ONRC, in perioada ianuarie-septembrie 2009, la nivelul intregii tari, 112.893 de societati comerciale si-au suspendat activitatea, de 12 ori mai mult decat in perioada similara a anului trecut, dizolvarile voluntare au crescut cu 472%, iar radierile voluntare, in aceeasi perioada, au crescut cu 173%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri