Ministrul transporturilor Radu Berceanu a declarat ca legea il impiedica sa procedeze asa cum vor sindicalistii, iar negocierile pe tema salariilor de la Metrorex nu pot avea loc mai devreme de ianuarie 2010, estimand ca la sfasitul anului se va aproba bugetul de venituri si cheltuieli pe 2010.
"In primul rand as vrea sa va citesc din Monitorul Oficial legea din 5 noiembrie 2009, numarul 329, care este semnata de domnul Mircea Geoana in calitate de presedinte al Senatului. Titlul legii este "Lege privind organizarea unor autoritati si institutii publice. Rationalizarea cheltuielilor publice. Sustinerea mediului de afaceri si Respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International. La articolul 30, aceasta lege prevede cat se poate de limpede: contractele colective de munca se renegociaza in conditiile legii numai dupa aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale operatorilor economici in limitele si in conditiile stabilite prin bugete", a sustinut intr-o declaratie de presa ministrul interimar al transporturilor Radu Berceanu.

Ministrul a precizat ca in aceste conditii dispozitiile unor legi mai vechi se abroga. "Daca sunt probleme pe care sindicatele le-ar dori rezolvate mai repede sau intr-un alt fel, legea ne impiedica sa procedam altfel decat este scris aici. Este scris aici, si anume contractul colectiv de munca poate fi renegociat numai dupa ce exista bugetul de venituri si cheltuieli pe 2010", a precizat Berceanu, potrivit NewsIn.

Radu Berceanu a spus ca marti, la ora 15.00, a invitat sindicalistii la negocieri, insa s-au prezentat doar trei persoane fara mandat, precizand ca ii asteapta in continuare pe acestia sa vina sa discute.

"Sigur ca daca vor veni, vom incerca sa le mai explicam odata baza legala si conditiile in care ne aflam acum, pentru a-i face sa inteleaga ca mai pot astepta pana in ianuarie 2010, cand aceste negocieri pot avea loc. Exista in prezent modalitatea de a utiliza sindicatele in timpul campaniei electorale marca PSD. Spun acest lucru pentru ca, in afara de aceasta chestiune de la metrou, este in curs de pregatire si o chestiune similara cu CFR-ului. Astazi la Craiova s-a dorit o mare manifestare cu ceferisti, cu lideri de sindicat din CFR, care sa infiereze politica PD-L in domeniul sindicatelor. Din pacate ea nu a beneficiat decat de 250 de participanti", a spus Berceanu.

Peste 1.000 de angajati de la Metrorex, din totalul de 4.250, nu au lucrat marti, in intervalul orar 04.00-16.00, ca urmare a grevei generale pe termen nelimitat. Ei cer inceperea negocierilor pentru un nou contract colectiv de munca, deoarece acesta a expirat la 1 noiembrie, si majorari salariale de 20%. Ultima majorarea salariala a angajatilor Metrorex a fost de 23%, in noiembrie 2008. In ultimul an, la Metrorex nu au fost facute concedieri si nici reduceri de salariu.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri