Comenzile noi in industrie din Romania s-au diminuat in septembrie cu 19,3% fata de luna similara din 2008, ritm mai pronuntat decat media Uniunii Europene, de 16,4%, ce a clasat Romania pe locul 11 in randul statelor membre ale UE dupa acest indicator, potrivit datelor publicate marti de Eurostat.
In zona euro, comenzile industriale noi s-au redus in ritm anual cu 16,5% in septembrie, scrie NewsIn.

Biroul european de statistica a centralizat date pentru 22 de state membre si a raportat ca toate statele membre, cu exceptia Danemarcei, au inregistrat in septembrie scaderi fata de aceeasi luna din 2008. Comenzile industriale noi din Danemarca au crescut in septembrie cu 9,6% fata de aceeasi luna din 2008.

Cele mai mici scaderi ale comenzilor industriale noi au fost inregistrate in septembrie de Franta, de 5,8%, de Irlanda, de 11,5%, si Suedia, de 12,9%.

In schimb, cele mai semnificative scaderi ale acestui indicator au avut loc in Lituania si Estonia, de 42,4% in fiecare, urmate de Letonia si Finlanda, cu un declin de cate 31%.

Cele mai mari scaderi au fost inregistrate in a noua luna a acestui an de comenzile noi pentru bunurile intermediare, de 20,7% in UE, respectiv de 22,5% in zona euro, urmate de comenzile pentru bunuri de capital, de 16,8% in statele UE si de 14,5% in zona euro.

Fata de luna anterioara, comenzile industriale noi au crescut in septembrie cu 0,8% in Romania, fiind al 13-lea avans din UE in ritm lunar, in timp ce pe ansamblul blocului comunitar, comenzile industriale noi au avansat cu 1,7% fata de luna august. In zona euro, avansul a fost de 1,5%.

Cele mai mari cresteri fata de august au avut loc in Danemarca (+43%), Irlanda (+19,7%) si Polonia (+9,7%), iar cele mai mari scaderi au fost raportate in Estonia (-5%), Portugalia (-4,9%) si Lituania (-4,4%).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri