Chiar daca Romania isi face temele aderarii cu seriozitate, nu vom putea fi siguri ca vom intra in clubul select al statelor europene la 1 ianuarie 2007, este cel mai important mesaj al Raportului de tara care va fi prezentat azi la Bruxelles.

Raportul nu propune amanarea cu un an a aderarii Romaniei si Bulgariei, insa avertizeaza ca activarea clauzei de salvgardare va putea fi facuta in raportul din aprilie 2006, daca oricare dintre cele doua state nu-si face temele. Comisia ar putea recomanda Consiliului sa amane aderarea Romaniei si Bulgariei pana la 1 ianuarie 2008, daca exista un risc serios ca oricare dintre aceste state sa fie in mod clar nepregatita..., se arata in proiectul de raport CE obtinut ieri de Reuters.

In cazul in care Bulgaria, care beneficiaza de un raport cu un ton destul de critic, nu-si va indeplini temele, intrarea Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007 ar putea fi pusa in pericol. Parerea mea personala este ca Romania si Bulgaria se afla in aceeasi barca. Ori vom reusi impreuna, ori vom esua impreuna. Insa sunt sigur ca vom reusi impreuna, a declarat fostul negociator-sef cu UE, secretarul de stat Leonard Orban. Pentru prima data, raportul Comisiei pentru Bulgaria nu va fi mai favorabil ca acela al Romaniei, ca efect al intarzierilor inregistrate in programul de reforme, create de alegerile generale. Noi nu trebuie sa ne comparam cu Bulgaria. Nu poate o tara de dimensiunile Romaniei sa se compare cu una de demensiunile Bulgariei, spune Orban.

Oficialii europeni sunt profund nemultumiti de nerespectarea de catre autoritatile de la Sofia a calendarului de aderare, ca urmare a instabilitatii politice din urma alegerilor din acest an. Marea realizare a Romaniei, din punctul de vedere al raportului care va fi prezentat azi de comisarul Olli Rehn este disparitia din text a criticilor referitoare la domeniul concurentei si ajutoarelor de stat. Surse europene sustin insa ca inca exista preocupare in acest sens, dar ca s-a preferat ca atentionarile din domeniu sa nu fie cuprinse in raport, ci sa fie transmise pe alte cai, mai putin oficiale. Raportul de tara al Comisiei Europene, care va fi prezentat azi in Parlamentul European, va fi in linii mari pozitiv, insa Guvernul nu trebuie sa se culce pe o ureche daca nu vrea sa primeasca un cartonas rosu in aprilie.

Nota buna pe care o va primi Executivul de la Bucuresti este, in primul rand, rezultatul unei decizii politice a oficialilor europeni si nu este bazata numai pe rezultatele Guvernului Tariceanu. Chiar daca la Bucuresti, opinia publica si oficialii guvernamentali sustin ca raportul din aprilie va fi cel decisiv, la Bruxelles, senzatia este una contrara. Raportul de azi este mai important decat cel din aprilie, sustin oficialii europeni, pentru ca el va cuprinde intreg calendarul de aderare, atat din punct de vedere legislativ, cat si din punct de vedere al aplicarii legislatiei. Iar daca Romania va intelege aspectele critice si va trata cu seriozitate acest program, raportul din aprilie va fi clar unul pozitiv.

Principala problema a Romaniei in domeniul economic este reprezentata de Agentia de Plati care ar trebui sa gestioneze banii europeni alocati fermierilor romani, dupa aderare. In prezent, Agentia are numai o mie de angajati, insuficient pentru a putea activa eficient. Mai trebuie sa angajam in 2006 inca doua mii de angajati permanenti si inca doua mii de angajati temporar, afirma Orban. Polonia are in prezent doua Agentii de Plati, fiecare cu cate sapte mii de angajati. Si la noi vor fi tot doua Agentii, una responsabila cu platile pentru agricultori si una pentru dezvoltare rurala, construita pe schema SAPARD, spune secretarul de stat. Oficialii europeni ne solicita intarirea structurilor institutionale, a gestiunii financiare si a mecanismelor de control pentru fondurile de dezvoltare regionala.

Un alt punct critic este reprezentat de stadiul intarziat in care se afla informatizarea sistemului de colectare a impozitelor indirecte. De altfel, in ultima sa vizita la Bucuresti, comisarul european Laszlo Kovaci a criticat faptul ca Guvernul nu colecteaza bine taxele. Motivul pentru care UE se preocupa de acest lucru este faptul ca din TVA provin principalele fonduri de finantare a institutiilor UE. TVA este resursa la bugetul Uniunii si sistemul de colectare trebuie corelat cu cel european. Exista un program PHARE in acest sens insa el nu s-a derulat asa cum ne-am fi dorit. Daca nu rezolvam aceasta problema cu programul PHARE exista si varianta cumpararii acestui sistem dintr-o tara membra, afirma Orban.

Un alt punct critic este reprezentat de protectia drepturilor de proprietate intelectuala si industriala si de achizitiile publice.

Oficialii europeni sunt direct interesati de imbunatatirea modului prin care se fac achizitiile publice pentru ca astfel vor putea sa aiba controlul si siguranta ca banii europeni nu vor intra pe maini nepotrivite. In urma cu o luna Guvernul a decis infiintarea unei Autoritati in domeniu, institutie care inca nu are nici o conducere. E vorba de operabilitatea unei astfel de institutii. Ea nu are inca un presedinte, insa cred ca este o chestiune de zile pana cand il vom anunta. E nevoie de aplicarea intregii legislatii si in special de aplicarea controlului ex ante si de crearea unor instrumente de remediere a rezultatelor licitatiilor printr-un organism independent, a explicat Orban nemultumirile Bruxelles-ului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri